Boldog Karacsonyt - Craciun Fericit - Merry Christmas

Sajnalom, teljesen elromlott a gepem. Raadasul Karacsony kozeleg, semmi sincs nyitva, minden lakotarsam elutazik szoval... tobbet nem tudok netezni. Boldog Karacsonyt mindenkinek.

... ami annyit jelent, hiaba kuld nekem valaki maileket, kommenteket, legalabb "virtualis" puszikat - nem kapom meg. Csutortokig itt maradok Lorientben es ulni fogok a szobamban, nezem a falakat, remelem tanulok egy kicsit, gyertyat gyujtok, talan meg holnap lesz akivel talalkozzak, de utana mar semmi ismerosom nem marad itt. Es csutortokon elmegyek Parizsba es ujra nem leszek egyedul :) Es 3adikan Roxival egyutt terunk vissza es kezdodik a szesszio - amire nem fogok tudni rendesen felkeszulni, mert minden szotaram a gepemen volt, ami be se indul!!! Kicsit ossze-vissza beszelek persze, mert nagyon el vagyok ereszkedve es szeretnek inkabb otthon lenni, menni Kaszonba anyuekkal holnaputan. De nem engedhetem meg magamnak. Raadasul meg mindig nem tudom, hol fogok elni februartol.
Ilyenkor kiderul, milyen egy bena furcsa leny az ember. Levagod az internetrol s a szamitogeprol es teljesen el van veszve, azt se tudja merre induljon es hova. Ja, vagy lehet hogy ez csak en vagyok :)))))))))))) Aztan arra is rajottem, hogy ha most elromlik a telefonom, vagy elvesztem, akkor aztan tenyleg nem fogok tudni kommunikalni sehogy sem. Jaaaaj nehogy... Es azt sem fogom tudni, hany ora, le fogom kesni a vonatot!!!!! Minden annyira kiszamithatatlan... De most komolyan. Nagyon erdekes elmeny lesz ez a het. Nem gondoltam, hogy en is fogok "visszasszamlalni" indulas elott :P

. . . o o o O O O o o o . . .

Imi pare rau, mi s-a stricat calculatorul de tot. In plus, se apropie Craciunul, nimic nu mai e deschis, pleaca toti colocatarii deci nu mai pot sa intru pe net... Craciun Fericit pentru toata lumea.

... ceea ce inseamna ca degeaba-mi trimite oricine mailuri, commenturi, pupici cel putin "virtuali" - nu le primesc. Raman la Lorient pana pe joi si voi sta in camera mea, ma voi holba la pereti, sper ca voi invata putin, voi aprinde lumanari, poate maine voi avea cu cine sa ma intalnesc, dar apoi nu mai ramane nicio cunostinta aici. Si joi ma voi duce la Paris si iar nu voi mai fi singura :) Si pe " ne intoarcem impreuna cu Roxi si incepe sesiunea - pentru care nu voi putea sa ma pregatesc cum trebuie fiindca toate dictionarele mele erau pe calculator, care nici nu porneste!!! Vorbesc cam aiurea desigur ca sunt foarte trista si as vrea sa fiu acasa sa plec la Casinu nou poimaine cu ei. Dar nu pot sa-mi permit. In plus, tot nu stiu unde voi trai din februarie.
In astfel de momente iti dai seama ce fiinta ciudata e omul. Ii tai internetul si calculatorul si e total pierdut, nu stie pe unde s-o ia si unde sa mearga. A, dar poate ca doar eu sunt asa :)))))))))))) Apoi mi-am dat seama ca daca acum mi se strica telefonul, sau il pierd, atunci chiar nu voi putea sa comunic in niciun fel. Ooooo sa nu cumva... Si nici n-o sa stiu cat e ceasul, voi pierde trenul!!!!! Totul e asa de neasteptat... Dar serios. Saptamana asta va fi foarte interesant. N-as fi crezut ca si eu voi face “numaratoare inversa” inainte de plecare :P

. . . o o o O O O o o o . . .

I'm sorry, my computer is totally wrecked. And Christmas is coming, nothing is open, all my flatmates are going away so... I can't go on the internet anymore. Merry Christmas everyone.

… which means if someone sends me mails, comments, at least “virtual” kisses – I won't get them. I stay here in Lorient until Thursday and I'll sit in my room, look at the walls, I hope I'll learn a bit, I'll light a candle, perhaps tomorrow I can meet up with someone, but afterwards nobody I know will remain here. And on Thursday I'll go to Paris and I won't be alone anymore :) And on the 3rd we'll come back with Roxi and the exam session begins – for which I won't be able to prepare as I should, because all my dictionaries were on the computer and it doesn't even start!!! I'm speaking a bit wacky of course, because I'm very sad and I'd rather be at home, go to Kaszon with my parents the day after tomorrow. But I can't afford that. Plus I still don't know where I'll live in February.
At these times you realize what a weird being the human is. Cut him off the internet and the computer and he's totally lost, he doesn't know which way and where to go. Oh, but maybe that's just me :)))))))))))) Then I also realized that if my cell phone broke now, or if I lost it, then I really wouldn't be able to communicate in any way. Oh I hope not... I won't even know what time it is, I'll mis my train!!!!! Everything is so unexpected... Seriously. This week will be very interesting. I wouldn't have thought that I would count back the days until I leave :P

két út áll előttem - la răscruce de drumuri - two paths lie ahead


Végül megkaptuk az ösztöndíjat, tehát kielégíthetem alapszükségleteim nagy részét: fiziológiai szükségletek, biztonságérzet. De ilyenkor megjelennek más, felsőbb rendű szükségletek. Mint például: hovatartozás, önértékelés, szerelem, életem értelme, helyem a társadalomban, stb.
Kuss.
Most megint, jobban mint valaha, az az érzésem, hogy a döntéseim meghatározzák az egész életem. De ez minden pillanatban így van. És én általában arra hajlok, ami jobban esik, amik kényelmesebb (nem feltétlenül jobb). Lássuk, mi lesz belőle.

Gyakran írok ilyen süket elliptikus szövegeket és senki nem ért semmit. Na most azt kell megérteni, hogy éppen ez a lényeg! :P

. . . o o o O O O o o o . . .

Într-un sfârşit am primit bursa, deci pot să-mi satisfac marea parte din nevoile primare: nevoi fiziologice, sentiment de siguranţă. Dar acum apar alte nevoi, de nivel mai înalt. Precum: sentiment de apartenenţă, aprecierea de sine, iubire, sensul vieţii, locul în societate, etc.
Gura.
Acum din nou, mai mult ca niciodată, mi se pare că deciziile îmi influenţează întreaga viaţă. Dar asta e adevărat în fiecare clipă. Şi eu de obicei tind să aleg ce-mi place mie mai mult, ce e mai confortabil (nu neapărat mai bine). Să vedem cum va ieşi.

Scriu deseori texte din astea nebune eliptice şi nimeni nu înţelege nimic. Iar acum tre să înţelegi că tocmai ăsta-i scopul! :P

. . . o o o O O O o o o . . .

Finally we received the scolarship so I can satisfy most of my basic needs: physiological needs, the feeling of safety. But now new needs appear, of a higher level. Such as: feeling of belonging somewhere/to somebody, self-esteem, love, the meaning of life, place in society, and so on.
Shut it.
Now, once again, more than ever, it seems to me that my decisions influence my whole life. But that's true in every second. And I usually choose what I like most, what is more confortable (not necessarily better). We'll see how it goes.

I write quite often these crazy elliptic texts and nobody understands a thing. And now you must see: that's exactly the point! :P

the monster under my bed

Van egy pici háziállatom: egy óriási világosbarna pók a wc-n. De tényleg nagyon nagy, ha megmozdulna, nem tudnám, merre meneküljek.

Mikor először megláttam a sarokban, a szívbaj majd’ utólért. De muszáj volt budizzak, ezért illedelmesen eltűrtem jelenlétét és elvégeztem dolgomat. Gondosan becsuktam az ajtót, nehogy ellátogasson a szobámba… Majd alaposan megvizsgáltam az ajtóm alatti helyet, vajon át tudna-e bújni alatta?

Később mikor arra jártam, már nem volt ott. Majd a plafonon pillantottam meg. Aztán megint elbújt. Ma előjött valahonnan, újból a plafonon feszített, mikor leültem a wc kagylóra.

Nem merném megpróbálni kinyomni a belit, mert nem akarom látni mászkálni… Ha megmozdulna, nagyon félnék tőle, mintha megszemélyesülne, támadna.

Tehát mélységesen tiszteljük egymást: én hagyom őt élni, ő meg pár percig lefagy, mikor én használom a wc-t.

Nagyon kedves részéről, hogy ilyen illedelmes nyolclábú. Remélem békében fogunk élni, míg el nem költözik valamelyikünk.

. . . o o o O O O o o o . . .

Am un animăluţ de casă: un păianjen uriaş maroniu la wc. Dar e chiar foarte mare, dacă s-ar mişca, n-aş mai şti pe unde s-o iau la fugă.

Când l-am văzut prima oară în colţ, era să fac infarct. Dar trebuia neapărat să… ştii tu, deci am tolerat cuviincios prezenţa sa şi mi-am făcut treaba. Am închis uşa cu grijă, să nu cumva să mă viziteze… Apoi am inspectat temeinic în camera mea, oare ar putea să se strecoare prin locul de sub uşă?

Mai târziu când m-am dus, nu mai era acolo. Ulterior l-am zărit pe plafon. Pe urmă iar s-a ascuns. Azi a reapărut, atârna pe plafon, când m-am aşezat pe wc.

N-aş avea curajul să-i scot maţele, fiindcă nu vreau să-l văd mişcându-se... Dacă s-ar mişca, mi-ar fi foarte teamă de el, de parcă s-ar personifica sau ar ataca.

Deci ne respectăm profund reciproc: eu îl las să trăiască şi el nu mişcă atunci când eu folosesc wc-ul.

E foarte drăguţ din partea sa că e o arahnidă aşa de politicoasă. Sper că vom trăi în pace până când se mută vreunul dintre noi.

. . . o o o O O O o o o . . .

I have a tiny pet: a huge light brown spider in the toilet. But it's really big, if it would move I wouldn't know which way to run.

When I first saw it in the corner I almost had a heart-attack. But I had to use the toilet so I accepted respectfully its presence and I finished my job. I carefully closed the door, so it wouldn't visit my room... Then I inspected the space underneath my door, thinking it could creep underneath it.

Later when I went to the toilet, it wasn't there anymore. Then I saw it on the ceiling. Then it hid again. Today it came out of somewhere, it was holding on to the ceiling when I sat down on the toilet seat.

I wouldn't dare try to squish it, because I don't want to see it moving around... If it would move, I'd be very scared of it, as if it would become more like a person, as if it would attack.

So we deeply respect each other: I let it live and it freezes for a few minutes, when I use the toilet.

It's very thoughtful that it's such a respectful arachnid. I hope we'll live in peace until one of us moves out.

kotty belé, szilvalé

Most múlik pontosan vagy mégsem
Engedem hadd menjen úgyis visszajön
Szaladjon kifelé belőlem gyógyuljak
Gondoltam egyetlen kis naiv
nem vagy itt jó helyen nem számít
nem vagy való nekem te sem vagy az
Villámlik mennydörög majd megnyugszik
ez tényleg szerelem. akár jó, akár nem

Látom, hogy elsuhan zuhan
felettem egy madár s az idő
tátongó szívében szögesdrót fojtogat
csőrében szalmaszál fészket rak
Magamat ringatom, ha senki nincs, ki elringasson
míg ő landol egy almafán ringasd el magad
az Isten kertjében paradicsomban
almabort inhalál ring az erdő, ring a mező

Vágtatnék tovább veled az éjben tovább, tovább
Az álmok foltos indián lován mert az álom nyugodalom
Egy táltos szív remeg a konyhakésben a szerelem szívfájdalom
Talpam alatt sár és ingovány jövök, megyek

Azóta szüntelen keresem, keresem
őt látom mindenhol nem kapom
Meredten nézek a távolba mozdulj
otthonom kőpokol távol
szilánkos mennyország emlékek
folyékony torztükör magam
szentjánosbogarak fényében tündököl mindenem



Asculta mai multe audio Muzica

tanács - sfat - conseil - advice

Kérlek szépen írjál nekem pár javaslatot: egy számot, egy könyvet és egy filmet, egy linket és még bármi egyebet. Lehet egy olyan jó tanács is, hogy "inkább állj neki, s tanulj", vagy mittomén. Hálásan köszönöm.

Te rog frumos să-mi scrii câteva propuneri: un cântec, o carte şi un film, un link şi orice altceva. Poate fi şi un sfat de genul "mai bine apucă-te şi învaţă", ştiu eu. Mulţumesc din tot sufletul.

Écris-moi s'il te plait quelques propositions: un chanson; un livre et un film, un link et n'importe quoi d'autre. Cela peut être un conseil comme "vaut mieux si tu te mets à apprendre", j'sais pas. Merci de tout mon coeur.

Please write me a few propositions: a song, a book and a movie, a link and anything else. It can even be a piece of advice like "you'd better start learning", I don't know. Thank you very much.

désolée

J'aime trop le chocolat, les sucreries, les viennoiseries, les crêpes...

Aujourd'hui j'étais au Géant (c'est un supermarché) et je me suis arretée à la boulangerie. J'ai commencé à regarder tous les croissants, pains au chocolat, tartes, gateaux... mmm... Et je sais que je ne peux pas les acheter, tout est très cher. Mais j'aime les "goûter" au moins avec les yeux... Et il y avait un vendeur gentil qui voulait me servir et il m'a dit: "Bonjour!" Moi j'ai répondu "Rien" pour exprimer que je ne veux pas le déranger car je ne vais acheter rien. Mais il a dit: "Bonjour quand même"... Mon Dieu... Je me suis sentie très très méchante dans ce moment-là... Et j'ai murmuré "Bonjour" aussi... Désolée!!!

. . . o o o O O O o o o . . .

Túlságosan szeretem a csokit, az édességeket, tésztákat és a hígpalacsintát...

Ma a Géant-ban voltam (egy bevásárlóközpont) és megálltam a cukrászda előtt. Elkezdtem nézegetni a kifliket, "csokis kenyereket", tesztákat, tortaszeleteket... mmm... És tudom jól, hogy nem vehetem meg, minden nagyon drága. De szeretem legalább látásból "megkóstolni"... És volt ott egy kedves eladó, aki ki akart szolgálni és azt mondta: "Jó napot!" Én azt válaszoltam "Semmi", hogy ne zavarjam, mert úgysem vásárolok semmit. De ő azt mondta: "akkor is jó napot!"... Istenem... Annyira szemétnek éreztem magam abban a pillanatban... És én is "Jó napot" motyogtam... Bocsiii!

. . . o o o O O O o o o . . .

I looove chocolate, sweets, cookies, pancakes...

Today I was at the Géant (a supermarket) and I stopped at the bakery. I started to look at all the croissants, chocolate cookies, cakes... mmm... And I know I can't buy them, it's all very expensive. But I love "tasting" them with my eyes... And there was a kind salesman who wanted to serve me and he said: "Good afternoon!" I answeres "Nothing" to say that I don't want to bother him because I won't buy anything. But he said: "Still, good afternoon!"... Oh dear... I felt so, so bad in that moment... And I mumbled "Good afternoon", too... Sorry!!!

dintr-un mail

"Săptămâna trecută am fost la Paris, despre asta n-am scris nici pe blog. Dar am o lene pe mine, de... nu, nu pot să exprim în cuvinte. Ne-am întâlnit cu Cris, Ştef şi Denisa... Ne-am plimbăruit... Ce să zic. Mie nu mi se pare mare lucru... adică ştiam că există locurile alea, am văzut tot în poze, filme, şi acum m-am plimbat pe-acolo. Tre să recunosc, sunt nişte locuri minunate şi un nivel enorm de cultură/metru pătrat. (şi curăţenie în centru şi jeg în cartierele sărace) Dar în rest ce-am simţit a fost că e un loc de făcut bani pt francezi. Că e plin de turişti.

Noi am încercat să cheltuim cât mai puţin, deoarece nici până în momentul de faţă n-am văzut un şfanţ din jumi-bursa noastră! Le-am scris mailuri, ne-au promis mereu săptămâna viitoare. Şi suntem pe... uhm... 7 noiembrie?! În sfârşit, n-ai ce să faci decât să aştepţi cu răbdare. Şi - poate - între timp poţi să mori de foame, să te dea afară din casă, etc. Dar slavă Domnului încă n-am ajuns la asta, că am bani de la buniiiica, draga de ea. Şi primim şi ajutor pentru locuinţă de la statul francez. Dar în decembrie chiar nu mai ştiu cu ce plătesc chiria. Serios de tot.

În afară de asta totul e minunat, m-am obişnuit bine, mă simt ca acasă, ce mai. Tre să invăţ şi să fac teme... doar că aici nimic nu-ţi vine aşa uşor, că nu e nici vorbă de limba ta maternă. Adică nu pot să fac faze de genul să nu-mi pregătesc traducerea, că nu pot deloc să traduc pe loc. Ce bine era acasă.

Şi un alt lucru naşpa... off scuze că scriu doar chestii negative... dar acum pot să apreciez cu adevărat că la noi aveam calculatoare în sală...! aici scriem traducerea pe foaie... şi-ti dai seama ce varză iese după corectări :D

Partea bună e că învăţ franceza, m-am obişnuit rău de tot! Şi-mi place că suntem noi două cu Roxana, mergem la cumpărături, facem mâncare, mergem la univ, discutăm şi bârfim de toate... Dar îmî pare rău că e foarte scump să mă întorc acasă de Crăciun (adică voi petrece aici, sau la Paris cu Cris) şi o să-mi fie tare greu. Şi-mi va fi dor şi de zăpadă...

E, ce zici? Ţi-am scris suficient, nu? E, acum e rândul tău! Că nu scapi aşa uşor! ;)"

1,2

Jövünk hazafelé Roxanával, épp bevásároltunk, már sötétedik s jön szembe egy sötét alak.
Mondom ne félj, mi ketten vagyunk.
Pár lépés után látom, hogy kettő.
Mondom, ne félj, alacsonyabbak.
De Roxi aszongya fiúk.
Én meg hogy még csomagjuk sincs (biztos jól szaladnak)...
Erre ő, hogy mivel vágja fejbe őket, a kenyérrel? :))
Én meg: nekem itt egy konzerv meg egy borkán dzsem!
S akkor neki is eszébe jutott a borkán majonéz s máris jobban érezte magát.
De erre már rég elmentünk a két fiatal fiú mellett és kacarásztunk tovább, hogy micsoda kis beszélgetéseket eresztünk le mi ketten :)

Lici alatt nagyon jó volt, hogy elég sok marhaságot lehetett csinálni. Gond nélkül lehetett a hülyét játszani, szünetben senki nem várta el, hogy komolyan viselkedjünk. S ez szerintem annak köszönhetően, hogy sok igazán jó humorú intelligens fiú volt az osztályban. S persze a lányok se semmi. Nagyon szerettem a hangulatot. (persze nem volt mindig tökéletes béke, de azt jobb, ha elfelejti az ember, nem?) Arra emlékszem, egyik nap kifejezetten jól esett hajigálni a dolgokat. Megfogtam mindent az asztalomon egyenként s elröpítettem különböző irányokban. Nemtom emlékszik-e valaki még. De én nagyon élveztem, hogy annyi irányba tudok hatni a világra, szétszórok darabkákat magamból az univerzumba. De nem kell megijedni, ez csak egyszer ment át az eszemen. És igen, líceum alatt, nem oviban ;))

. . . o o o O O O o o o . . .

Veneam spre casă cu Roxana, tocmai făcusem cumpărăturile, deja se întuneca şi văd că vine din faţă un tip dubios.
Îi zic, nu-ţi face griji, noi suntem două.
Peste câţiva paşi văd că sunt doi.
Zic, nu te teme, sunt mai scunzi.
Da zice Roxi: sunt băieţi.
Eu: şi nici bagaje n-au (sigur aleargă repede)…
La care ea: şi cu ce le dau în cap, cu pâinea? :))
Şi eu: eu am aici o conservă şi un borcan cu gem!
Şi atunci şi ea şi-a amintit de borcanul cu maioneză şi deja se simţea mai bine.
Dar trecusem deja de cei doi băieţi şi am continuat să ne distrăm pe seama textelor pe care le scoatem noi două :)

În timpul liceului era bine că puteam să facem destul de multe prostii. Puteai să te prefaci nebun fără nicio problemă, în pauză nimeni nu se aştepta să ne purtăm serios. Eu cred că mulţumită faptului că aveam mulţi băieţi inteligenţi cu un umor desăvârşit în clasă. Şi desigur, nici fetele nu se lăsau aşa uşor. Îmi plăcea tare mult atmosfera. (desigur nu domnea mereu o pace perfectă, dar mai bine uităm de incidentele neplăcute, nu?) Îmi amintesc că într-o zi îmi făcea plăcere în mod deosebit să arunc chestii. Am luat toate de pe masa mea şi le-am aruncat una câte una în diferite direcţii. Nu ştiu dacă-şi mai aminteşte cineva. Dar eu mă simţeam foarte bine că puteam să influenţez lumea în atâtea direcţii, că puteam să răsfir bucăţele din mine în univers. Dar nu vă speriaţi, asta mi-a trecut prin cap o singură dată. Şi da, în timpul liceului, nu la grădiniţă ;))

. . . o o o O O O o o o . . .

We're on our way home with Roxana, after shopping, it's getting late a dark man is coming our way.
I say don't be afraid, we're together.
Few steps later I see there are two.
I say don't be afraid, they are shorter.
But Roxi says they are men.
And I go they don't even have bags (they can run fast)...
She goes what can she hit them with, the bread? :))
I go: I've got a can and a jar of jam!
Then she remembered her jar of mayo and she felt better on the spot.
But by this time we had already passed the two young men and we kept on laughing about what silly things we talk about, we :)

I loved it during high school because we could do a bunch of silly things. You could pretend to be crazy without any problem, during breaks nobody expected us to be serious. I think it was thanks to the fact that we had many intelligent boys with a great humor in our class. And, of course, the girls weren't far behind either. I loved the atmosphere. (of course it wasn't always in perfect peace, but we should forget the unpleasant incidents, right?) I remember one day I enjoyed in particular to throw things. I took all objects from my table and I threw them in different directions. I don't know if anybody else remembers. But I felt very good because I could influence the world in so many directions, that I could spread tiny pieces of me in the univers. But don't get scared, this only happened once! And yes, during high school, not kindergarden. ;))

ujsag

Már eltelt három hét a félévből. És eléggé nehéz. Sok tantárgyat tettünk a tantervre, abban az esetben ha valamiből buknánk – azaz 36 ECTS pontunk van. Hetente 20 óra.


Haladó szintűek vagyunk mindketten franciából... épp ettől féltünk. Egyrészt kényelmes, mert feleannyit dolgozunk, másrészt meg kétszer olyan nehéz.


Aztán megtaláltam a magyar fiút, aki itt van Lorientben egy angol kurzuson. El kezdtem magyarázni, hogy mennyit kínlódtam előző nap a házival, hogy franciáról magyarra, majd angolra fordítottam a mondatokat, akkor rákérdezett: hát te beszélsz magyarul?! Naaaagyon szuper pillanat volt :) Azért nem találtam meg korábban, mert a kezdő csoportban volt a francia kurzuson és sosem hallottam a nevét, csak láttam a jelenléti listán.

pointless old post - reloaded & improved

I published this post on my old yahoo blog. Now I've improved it a little bit.

Rules: pick a music band or a singer and answer the questions using song titles. Then tag others. Everyone who reads this is Tagged. Yes, you! If you want to. :)

My artist is: Nina Simone


1. Are you a male or a female?

I'm a Little Girl Blue

2.Describe yourself:

Don't let me be misunderstood

3. How do you feel about yourself?

I wish I knew how

4. Describe where you currently live:

I'm Feeling good here... :)

5.If you could go anywhere, where would you go:

I would visit My Funny Valentine

6.Your best friend is:

They are Four Women

7.Your favorite colour is:

Black is the color of my true love's hair

8.You know that:

I Got Life

9.What's the weather like?

Here comes the sun :)

10.If your life was a television show, what would it be called?

Falling in love again

11.What is life to you?

Work Song

12.What is the best advice you have to give?
Break down and let it all out

13.If you could change your name, what would you change it to?

Mr. Bojangles? :))

14. Who is the most beautiful woman?

The other woman

15. What's your favourite animal?

Sinnerman :))

16.Motto:

Love me or leave me, Don't explain

17.If you could go back in history, where would you go?

it makes Trouble in my mind if I have to answer that... :)) I'd stay.

18. What makes you special?

I put a spell on you :)

19. Where do we go after we die?

For all we know, we may never meet again

20. Who made the universe?

some Angel of the morning?


eléggé össze-vissza

Elkezdődött az egyetem (már két hete). Furcsa, hogy bizonyos Erasmus-osokhoz képest nagyon sok kurzusom van. Van akinek csak 8 órája van egy héten (bezzeg ha spanyol vagy német az anyanyelved...), nekem meg kábé 20... És mindenből bőven házi. Plussz hogy nagyon gyakran vannak bulik, meg illogatások és arról tényleg nem illik hiányozni. De sajnos sokszor hiányzom az ilyen alkalmakról, mert sokba kerül. De hetente egyszer-kétszer megengedem magamnak (elképzelhetitek hányszor szokott lenni, ha ekkora a szívfájdalmam).

A tanárok nagy része tényleg jó fej. Legalábbis most év elején úgy tűnik. Egyedül egy bácsika van, aki idegesít, mert túl lassú és mikor beszél olyan, mintha kicsit részeg volna és valójában nem olyan ártalmatlan, amint tűnik. Érdekes, hogy egyes tanároknak megvannak a mániái. Vagyis mikor valamire példát akarnak mutatni, ugyanazt ismételik. Például a bácsika szerda reggel kilenckor minden példáját az "aludni" igére építette. "Pierre dort"... A másik meg a gyilkolással mondott 3-4 példát, hogy illusztrálja bizonyos szavak jelentését.

Nekem tűnik úgy, vagy már romlik a magyar nyelvhasználatom? Ja és az angol közgáz tanár pont úgy beszél, mint Schwarzenegger :)) Esküszöm, néha alig bírom kiállni, hogy ne kacagjam el magam! De rajta kívül itt minden tanárnak tökéletes kiejtése van, mintha az angol lenne a második anyanyelvük.

Az oroszt egy igazi orosz nemzetiségű tanár tanítja, de nagyon nehéz. 9-en vagyunk és rajtam és Roxanán kívül mindenki tud beszélni nagyjából folyékonyan. Mi csak... "makogunk" meg sokat ismételjük, hogy "já ne pánimáju"... (Romániában vizsga előtt azt gyakoroltuk, hogy "pját pázsálujsztá" itt meg majd az kell, hogy "deszját, pázsálujsztá")*
*"nem értem", "ötös, kérem", "tízes, kérem"

Egyébként az angol kurzusok nagy részét is angolok tartják és persze a francia kurzusokon mind "benszülöttek" a tanárok... Szóval nagyon jó. Csak annyi gond van, hogy néha többször váltanak az angol és francia nyelv között egy mondatban, s akkor kicsit nehéz követni. De megy na, csak nagyon fárasztó.

Szeptemberben minden vasárnap a tengerparton voltunk, de most már hideg van... de egyelőre ez is nagyon tetszik, mert olyan Kászon illata van a levegőnek. És persze rettegek a téli viharoktól. De nem teszek semmit ellene. Várok.

Fogócskázik
két repülő
a város fölött.
Egyik nap két MIG-szerű repülőgép körözött itt Lorient fölött. És hülyéskedtem, hogy biztos kergetik egymást. S hát következő nap az újságban nem azt írják, hogy összeütközött két ilyen katonasági izé?! Mondjuk kicsit arrább, de mégis?!

Át kéne nevezzem Erasmus-blognak ezt a nemsemmit.


update


Múlt pénteken voltam buliba a cseheknél - nagyon szép házat bérelnek 6an (3 szoba s egy naaagy nappali). Ittam s táncoltam. Hm. De valójában az volt csodálatos, hogy láttam igazi spanyolokat táncolni! Vagyis ez nem egy film, ezek igazi spanyolok! S nemcsak ők, mindenki más és más országból került ide, és ennek ellenére jól szót értünk. Mindenki nagyon kedves volt, főleg a házigazdák, a csehek :)


Tegnap megint elmentem ugyanabba a buliba, de rossz kedvem volt. Néha... akármennyire kívánnám hogy sikeres szociális lény legyek, nem megy. Nem tudok kiengedni, kinyílni. Akkor se, ha megiszom két pohár martinit. Hát tegnap az alkoholnak annyi hatása volt, hogy nagyon elálmosodtam. :D Meg nem is táncolt senki. És végül haza is jöttem s elaludtam.


Múlt héten... Vasárnap voltunk megint a tengerparton – izé, óceán – ez egyszer csapatostul (a lakótársakkal), csomót fociztunk és egyet úsztam is az Óceánban!!! :D
Hétfőn volt egy francia nyelvvizsga. Kicsit becsináltunk, mert a haladó szintű tanár eléggé durvának tűnik. És hát ettől a vizsgától függ melyik szintre fognak helyezni egész félévben a francia segítő kurzuson. A haladók hetente csak két órát kell járjanak, a középső szint meg négy órát. Viszont a középső szinten ugyanaz a kedves tanárnő tanít, akivel voltunk most szeptemberben. Tehát lehet még jobb 4 órát járni, de nyugodtan :D Aztán remélem kiderül, melyik szinthez tartozom.


Kedden elmentünk az elsőévesek megnyitójára, megismertünk egy-két tanárt, bemutatkozunk az igazgatónőnek és azt mondta elér csütörtökön jönni, a harmadévesek megnyitójára. El is mentünk, ám kiderült hogy egy tanár segítségével ki kell válasszuk a tantárgyainkat és... Ne tudd meg mennyit járkáltunk hogy megtaláljunk mindent. Mindegy. Amúgy is világos, hogy mindenért hülyére kell kínlódd magad, hogy kijöjjön :D Viszont a tanárok mind véééégtelenül kedvesek és segítőkészek!!! Még a titkárnénik is: nem néznek úgy rád mint egy zavaró alsóbbrendű lényre, hanem mindig mosolyognak és segítenek! A helyzet így néz ki: jövő héten elmegyünk minél több kurzusra ami érdekel és majd utána leszögezzük, hogy mire tudunk elmenni (órarend és nehézség szempontjából). Tehát nagyba tervezgetem az időbeosztást :D


Szerda is egy csodálatos nap volt :) Akkor volt a tömegszállítás napja, tehát egész nap lehetett buszozni egyetlen 1 eurós jeggyel. S mi a szép Lorient-ben? Hogy az óceán partján van és - létezik hajó-busz!!! Tehát 4-szer hajókáztunk azon a napon! Port de Peche-ból Port Louis-ba s vissza, majd Port de Plaisance-ból Locmiquelic-be s vissza. Alaposan kihasználtuk a lehetőséget s csomót sétáltunk 3an: Roxana, Tatiana meg én. Hálistennek gyönyörű idő van már régóta. Ma is sétáltunk egy nagyot a Le Ter folyó partján a lakótársakkal.
pusssz

. . . o o o O O O o o o . . .


Vinerea trecută am fost la o petrecere la cehi – ei închiriază o casă foarte frumoasă 6 persoane (3 camere şi o cameră de zi maaare). Am băut şi-am dansat. Hm. Dar de fapt partea minunată a fost că am văzut spanioli adevăraţi dansând! Adică ăsta nu-i un film, ăştia sunt spanioli adevăraţi! Şi nu numai ei, toţi am ajuns aici din diferite ţări şi totuşi ne înţelegem. Toată lumea a fost foarte drăguţă, mai ales gazdele, cehii :)


Ieri m-am dus iar la aceeaşi petrecere, dar nu m-am simţit bine. Uneori… oricât de mult aş vrea să fiu o fiinţă sociabilă de succes, nu merge. Nu pot să-mi dau drumul, să mă deschid. Nici dacă beau două pahare de martini. Păi ieri alcoolul a avut un singur efect asupra mea: am devenit extrem de somnoroasă. :D Şi nici nu dansa nimeni. Şi într-un sfârşit am venit acasă şi-am adormit.


Săptămâna trecută… Duminică am fost iar la mare – uhh ocean – de data asta cu toată trupa (colocatarii), am jucat fotbal şi am şi înotat în Ocean!!! :D Luni am avut un examen de franceză. Ne-am cam pişat pe noi, fiindcă proful de nivel avansat pare destul de dur. Şi în funcţie de examenul acesta vom fi repartizaţi pe diferite niveluri pe tot semestrul la cursul de franceză pentru străini. Avansaţii vor trebui să meargă doar două ore pe săptămână, cei la nivelul mediu patru ore. Însă acolo predă aceeaşi profă drăguţă, care ne-a predat acum în septembrie. Deci poate e mai bine să înveţi 4 ore, dar mai liniştit :D Apoi sper că voi afla la care nivel sunt.


Marţi ne-am dus la deschiderea anului universitar pentru cei din anul I, am văzut câţiva profi, ne-am prezentat directoarei şi ne-a zis că ajunge să venim joi, la deschiderea celor de anul III. Ne-am şi dus, dar am aflat că tre’ să ne alegem materiile cu ajutorul unui profesor şi… Vai cât a trebuit să ne plimbăm ca să găsim tot ce ne trebuie. Woteva. Oricum e clar că tre’ să te chinui ca să iasă ceva :D Însă profii sunt toţi foaaaaaarte drăguţi si săritori!!! Chiar şi secretarele: nu se uită la tine ca la o fiinţă inferioară care le deranjează ci zâmbesc mereu şi te ajută! Situaţia e următoarea: săptămâna viitoare ne vom duce la cât mai multe cursuri care ne interesează şi apoi vom stabili la ce putem să mergem (în funcţie de orar şi dificultate). Deci tocmai îmi plănuiesc orarul :D


Şi miercuri a fost o zi minunată :) Atunci a fost ziua transportului public, deci toată ziua puteai să mergi cu autobuzul cu un singur bilet de 1€. Şi ce e frumos în Lorient? Că e la ocean şi există vapor-buz!!! Deci în ziua aceea ne-am plimbat cu vaporul de 4 ori! Din Port de Peche în Port Louis şi înapoi, apoi din Port de Plaisance în Locmiquelic şi-napoi. Am profitat de ocazie şi ne-am plimbat mult noi trei: Roxana, Tatiana şi eu. Slavă Domnului vremea e minunată de mult timp. Şi azi am făcut o mare plimbare în jurul râului Le Ter cu colocatarii.

pup


kreatív blogger-díj

Hát ez egy nagyon kellemes meglepetés, nem is tudtam, hogy létezik ilyesmi! Ezt szeretem az internetben, ki lehet találni akármit, és ha az embereknek tetszik, átveszik és továbbadják :D

Azaz Tivadartól kaptam egy virtuális "kreatív blogger" díjat, köszönöm szépen :)

Továbbadom a következő személyeknek:



Laura

Eszter

Gombóc



A felhívás szövege:
1. Pakold ki a versenyt a bejegyzés címébe!
2. Linkeld annak a blogját, akitől kaptad (ha több is van neki, akkor azt, amelyiken a díjról írt)!
3. Jelölj öt blogot (azaz bloggert/bloggerinát), és linkeld őket!
4. Hagyj nekik üzenetet arról, hogy jelölted őket!
5. Írd le ezt az öt szabályt.

levelezés - corespondenţă


2008. 09. 02, kedd
Hát eddig volt párszor balszerencsénk, de annál több szerencsénk!
Most minden rendben. Jó kicsi városka, nagyon tetszik.
Majd fogok feltenni képeket, ha majd feltöltöm a laptopot. Tegnap csomót gyalogoltunk Párizsban :D Ma meg vonatoztunk, esőben kerestük a szállást, délutánra meg gyönyörű idő lett!
Puszillak, nagyon szeretnék otthon lenni, ugye, mert ott van biztos szállás, biztos kaja... Eléggé rázós volt ez a két nap. De most oké. Holnap kezdjük keresni a másik, biztos szállást. S akkor még írok sztem. Most muszáj egyet pihenjek valahogy. :D


2008. 09. 04, csütörtök
Most épp a könyvtárba ültünk be internetezni ebéd után, ilyenkor a fű se nő egész Franciaországban, mert mindenki ebédel. Mi is az egyetemi étkezdében eszünk, ez a legolcsóbb megoldás. De mikor elkezdődik az egyetem, NAGYON tele lesz... Ma megengedték hogy használjunk egy telefont az egyetemen és így rémelem hamarosan kapunk szállást is... Aztán lesz még bőven intéznivaló. De kialakul. Ma reggel nagyot zuhogott pont amikor jöttünk, alaposan megáztunk ernyővel is, azóta meg süt a nap. Itt Lorient-ben van meg egy román lány s ma megismertem egy magyar lányt is (s kell legyen egy fiú is). Lesz majd egy francia diák aki segíteni fog nekem egész évben, mert beléptem egy jó diákszervezetbe :) [közben kaptunk szállást és elköltöztünk]

2008. 09. 05, péntek
Sajnos nem lesz már sok alkalmam netezni, mert a szálláson nincs internet. De lehet 15-e után mar lesz diákigazolványom, akkor majd könnyebben netezek vaegy diákszervezetnél. Mert most a könyvtárban vagyok (ezért nem tudok messengerezni se) és csendben kell ülni, nincs is hangszóró, stb. Hétvégén pedig szó sem lehet róla, mert itt minden zárva van.
Ma írjuk alá a szerződést a tulajjal, kifizetjük a garanciát (amit a végén visszaad, ha nem törünk össze semmit) és majd később a bért. (mikor majd kiveszem a pénzt a bankkártyámról, azt mondta, úgy ok) Muszáj nyissak francia bankszámlát (kedden), hogy kössek egy biztosítást (kötelező a lakásra), meg csütörtökön van a beiratkozás az egyetemre, akkor utána majd kapok diákigazolványt, asszem lesz egy kötelező orvosi vizit is... Kb ennyi amit el kell intézzek. Jövő héten.

Egy jó kiadós ebéd az egyetemi kantinnál 2,85 €, ott szoktunk enni, mert amúgy drága lenne a kaja. S osztán reggelire s vacsorára 2-3 naponként költunk úgy 2,70-et. A kantinnál nagyon érdekes :) Egy jegyért lehet venni egy fő fogást és 2 másik dolgot - desszert vagy saláta vagy gyümölcs, stb. És minden nap más kajákat lehet választani. Reggel s este meg tejet, teát, vajas kenyeret szalámival, kekszet, csak ami a legolcsóbb, azt eszünk/iszunk. Mert a zöldség s a gyümölcs drága. De tegnap kaptunk banánt jó olcsón és vettünk.

S az az eső óta nem áztam meg. Nem esett többet olyan durván, miközben gyalogoltunk. Akkor is nagyon hamar magszáradt rajtam (a nadrágom).

Hmmm… Mit is mondjak még. Ma reggel jöttünk francia órára, tudod van ez az intenzív felkészítő a külföldieknek (ma kezdődött s tart jövő péntekig) és lemértük, hogy a szállás 9 percre van az egyetemtől. Hadd mondjam el, hogy olyan igazi diákszoba - szal nem éppen 5*-os, van pár hibája, de van benne ágy, szék, asztal, szekrény, polc és tus és kagyló. Van konyha, ebédlő, wc és mosógép közösen még 2 német fiúval s egy franciával. S edények, poharak, könyvek, aragáz, hűtő, minden. Van egy olyan érzésem, hogy sokat fogunk takarítani :)) De remélem ok lesz.

2008. 09. 09, kedd

Nyitottam bankszámlát, mert muszáj - megpróbálok szerezni szociális segélyt, s ahhoz kell.
Szombaton voltunk egyet kirándulni (ingyen) itt a megyében - úgy hívjak Morbihan. Egy kastélyt látogattunk meg, Josselin-ben, a De Rohan családé, és meg mindig léteznek és benne élnek! Éppen akkor este ünnepelték családjuk 800-ik évét és nagy vacsorát készítettek sok-sok meghívottal. Maga a gróf vagy micsoda amúgy szenátor. Hihetetlen, egy kastély, amiben meg mindig élnek az urak. Délután pedig egy hagyományos francia falut látogattunk meg, úgy hívjak Poul Fetan. A tipikus tehénfejés, egyéb állatsimogatás, egy fajta "elő falumúzeum". De nagyon szép. Vannak emberek is, beöltözve parasztoknak, megmutatták hogyan készítik a vajat, a pityókás sutit (mmmmeg is lehetett kóstolni), hogy mosnak, minden. A zöldségesben is ki volt teve mindennek a neve, meg a gyökér egy borkánba, ha azt használják. Sok, sokminden. Nagyon jól ki van alakítva, igazan irigyelem.
Vasárnap voltunk az óceánparton gyalog - kicsit messzecske van. Hétfőn nagyon szép idő volt, megint elmentünk, de csak a lábunkkal tudtunk belemenni - nekem nagyon hidegnek tűnt. 1-2 ember úszott is benne, de én nem bírtam volna.
Tegnap készítettünk hígpalacsintát s megosztottuk a lakótársainkkal. Nagyon kedves dolog volt.

.ma, szombat.


Sok Erasmus-os van Csehországból, Németországból és Spanyolországból. Na és ezek mind szeretnek inni. Nagyon. Minden este szerveztek ivászatot. Én is elmentem kedden és megyek ma este is. Nemigen értem mi a lényege a sok alkoholnak, de úgy tűnik ők így szoktak szocializálni - akárcsak nálunk is a fiatalok... Nem mintha valami bajom lenne az alkohollal, de nem lehetne kitalálni valami olcsóbb szórakozást??? De hat amúgy sincs jobb ötletem =))
Hát úgy tudom fognak még szervezni ilyen ingyen kirándulásokat, oda elmegyek, az biztos. És van pár múzeum is ingyen itt a városban. Sajnos sört meg vodkát nem adnak ingyen.

. . . o o o O O O o o o . . .

02. 09. 2008, marţi
Până acum am avut de câteva ori ghinion, dar cu atât mai mult noroc!

Acum totul e în ordine. Un orăşel mic, drăguţ, îmi place foarte mult.

Voi pune poze când îmi voi încărca laptopul. Ieri am mers foarte mult (pe jos) prin Paris :D Azi am mers cu trenul, am căutat cazarea prin ploaie şi dup-amiaza s-a făcut vremea foarte frumoasă!

Vă pup, aş vrea foarte mult să fiu acasă, desigur, fiindcă acolo e cazare şi mâncare sigură… Ultimele două zile au fost destul de obositoare. Dar acum e ok. Mâine vom începe să căutăm altă cazare, sigură. S voi mai scrie atunci. Acum trebuie neapărat să mă odihnesc cumva.


04. 09. 2008, joi

Tocmai am venit la bibliotecă să stăm pe net după prânz, că la ora asta nici iarba nu creşte în toată Franţa, fiindcă toată lumea mănâncă. Şi noi mâncăm la cantina de la universitate, acolo e cel mai ieftin. Dar când va începe universitatea, va fi foarte plin… Azi ne-au dat voie să folosim un telefon la universitate şi sper că în curând vom găsi cazare… Şi vor mai fi multe chestii de aranjat. Dar sper că se vor rezolva. Azi dimineaţa a plouat foarte mult tocmai când veneam şi ne-am udat rău de tot, chiar şi cu umbrelă, iar de atunci e soare. Aici în Lorient mai e o fată româncă şi azi am cunoscut şi o unguroaică (şi tre să fie şi un băiat pe-undeva). O să fie un student / o studentă care mă va ajuta, fiindcă am intrat într-o asociaţie de studenţi :) [între timp am găsit cazare şi ne-am mutat]


05. 09. 2008, vineri

Din păcate nu prea voi mai avea ocazia să stau pe net, fiindcă nu am acasă. Dar se poate că după 15 sept. voi avea carnet de student şi voi putea să folosesc netul mai uşor la vreo asociaţie de studenţi. Fiindcă acum sunt la bibliotecă (de-asta nu pot nici să folosesc messenger-ul) şi tre să stăm în linişte, nici nu sunt boxe, etc. Iar în week-end nici să nu mă gândesc, fiindcă totul e închis.

Azi vom semna contractul cu proprietara, am plătit garanţia (pe care ne-o dă înapoi la sfârşit dacă nu distrugem nimic) şi vom plăti mai încolo (când scoatem banii de pe cardul bancar, a zis că e ok). Trebuie neapărat să-mi deschid un cont bancar francez (marţi), ca să-mi fac o asigurare (obligatorie, de locuinţă), joi e înscrierea la facultate, atunci voi primi adeverinţa/cardul de student, cred că va fi o vizită obligatorie la doctor… Cam atât trebuie să aranjez. Săptămâna viitoare.


O masă copioasă la cantina de la universitate e 2,85 €, acolo mâncăm de obicei, fiindcă altfel mâncarea e scumpă. Iar pentru micul dejun şi cină cheltuim la fiecare 2-3 zile în jur de 2,70. La cantină e foarte interesant.:) Pentru un tichet poţi să iei un fel principal şi 2 alte lucrurui – un desert, un antreu sau fructe, etc. Şi în fiecare zi sunt alte tipuri de mâncăruri. Dimineaţa şi seara mâncăm pâine cu salam, biscuiţi, bem lapte sau ceai, tot ce e mai ieftin. Fiindcă fructele şi legumele sunt foarte scumpe. Dar ieri am găsit banane mai ieftin şi am luat.


Şi de atunci, de la ploaia aceea nu m-am mai udat. N-a mai plouat aşa de dur, în timp ce mergeam pe jos. Chiar şi atunci m-am uscat foarte repede.


Hmmm… Ce să mai zic. Azi dimineaţa veneam la ora de franceză, ştii avem un curs intensiv pentru străini (azi a început şi ţine până vinerea viitoare) şi am calculat că stăm la 9 minute de la universitate. Dă-mi voie să-ţi zic că e o cameră de student veritabilă – adică nu e chiar de 5*, are câteva greşeli, dar am un pat, un scaun, o masă, etajeră, duş şi chiuvetă. Bucătăria, sala de mâncat, wc-ul şi maşina de spălat sunt comune cu încă doi băieţi germani şi un francez. Şi tacâmuri, pahare, cărţi, aragaz, frigider, tot. Am o senzaţie că vom face mult curat :)) Dar sper că va fi ok.


09. 09. 2008, marţi

Mi-am deschis cont bancar, fiindcă e obligatoriu – voi încerca să primesc ajutor social, şi pentru asta îmi trebuie.

Sâmbăta am fost la o excursie (gratis) aici în judeţ – se numeşte Morbihan. Am vizitat un castel în Josselin, e al familiei De Rohan şi aceşti oameni încă există şi trăiesc în castel! Tocmai ziua aceea se pregăteau să sărbătorească împlinirea a 800 de ani de când există familia lor. Ducele sau ce e acum e senator. E incredibil, un castel în care şi-n ziua de azi trăiesc boierii. Iar dup-amiaza am vizitat un sat tradiţional francez, se numeşte Poul Fetan. Am văzut chestii obişnuite la noi – mulsul vacilor, mângâierea animalelor, un fel de „muzeul satului viu”. Dar e foarte frumos. Sunt şi oameni îmbrăcaţi în ţărani, ne-au arătat cum se prepara untul, plăcinta cu cartofi (puteai să şi guşti), cum spălau rufele, tot. În grădină erau afişate numele tuturor legumelor, chiar şi rădăcina într-un borcan, dacă asta se folosea. Multe, multe chestii. Era foarte curat şi ordonat, îi invidiez rău de tot.

Duminică ne-am dus la malul oceanului pe jos – e cam departe. Luni a fost vreme foarte frumoasă şi ne-am dus iar, dar am putut intra doar cu picioarele – mie mi s-a părut foarte rece. Unu sau doi oameni chiar înotau, dar eu n-aş fi putut.

Ieri am făcut clătite şi am împărţit cu colocatarii. A fost un lucru foarte drăguţ.


.azi, sâmbătă.

Sut mulţi Erasmuşi din Cehia, Germania şi Spania. Şi ăştia toţi iubesc să bea. Mult. În fiecare seară fac petrecere. Şi eu m-am dus marţi şi mă duc şi azi. Nu prea înţeleg care-i faza cu alcoolul, dar se pare că ei aşa socializează de obicei – ca şi la noi tinerii… Nu de parcă aş avea vreo problemă cu alcoolul, dar n-am putea să inventăm ceva mai ieftin??? Oricum eu n-am o idee mai bună =))

Din câte ştiu vor mai organiza astfel de călătorii, acolo voi merge sigur. Şi mai sunt nişte muzee prin oraş. Din păcate berea şi vodca nu sunt gratis.



draft

2008.09.02, kedd

Hétfőn kb 3:40-kor felkeltem, hogy minél hamarabb elérjek a Băneasa repülőtérre, mert úgy hallottam hogy tömeg szokott lenni. Az is volt, de sikerült bemenni gond nélkül. Nem fogjátok elhinni, de a BlueAir repülőgép nem késett! :D Ritkán mondjuk el, ha valami rendben van, csak azt emlegetjük, ha valami késik. Itt minden időre jön! (vagy 2-3 percet késik, nem többet) Mindenesetre szép volt a repülés, asszem felismertem Budapestet fentről, aztán nagyjából elaludtam. Beauvais-ben a repülőtéren egy buszra ültünk (de kedves volt a jegyárus!) – hogy lássátok, milyen komolyak itt, kötelező volt feltenni a biztonsági övet. Nem viccelünk. Ja, és még egy érdekes dolog, indulás után először átmentünk 5-6 körforgalmon. Úgy tűnik ezeket szeretik a franciák. De szép, tetszik. És megérkeztünk Párizsba, a Porte Maillot térre és követtük a jeleket, melyek a metróhoz vezettek. Előre kikerestük a RATP site-ján az útvonalat és könnyű volt eljutni a Lozère megállóhoz (Palaiseau negyedben, a város déli részén) – könnyű vagyis nem tévedtünk el, minden világosan ki volt írva, viszont nagyon elfáradtunk, nehéz volt lépcsőzni egy 19 és egy 6 kilós csomaggal, plussz a laptop – az is 5. Uffff. Végül megtaláltuk a Roxana barátjának a lakását, letettük a csomagokat (a második emeleten…) és kicsit sétáltunk a környéken, kerestünk egy boltot, de sajnos zárva volt. Körülbelül 3 előtt 20 perccel elindultunk, hogy megnézzük Párizs központját. Sétáltunk a Luxembourg parkban, majd sokat gyalogoltunk a Szajna partján, a Notre Dame-tól az Eiffel toronyig. Sok épületet és szobrot láttunk. Mintha egy filmben lettünk volna, a Paris, je t’aime-ben. Éppen csak hogy haltunk éhen, szomjan és dőltünk ki a fáradtságtól. Nemigen tudtam kiélvezni a pillanatot. Aztán vettünk valami kaját és visszatértünk Lozère-be. S a kaja nem lett valami ízletes. Ez van. Aztán lefeküdtünk. Nagyon izgultunk a vonat miatt. Nem tudtuk, hogy el fogjuk-e kapni, vagy sem, mert az első RER Lozère-ből 5:13-kor indult, s a mi TGV-nk 7:05-kor. Hál’Istennek én most épp ezen a vonaton írok. Viszont ha nem kaptuk volna el, 10-ig kellett volna várjunk, egy másikkal menjünk, váltanunk is kellett volna, nem vártak volna az önkéntesek a diákszervezetből és nem is találtuk volna meg a szállást. De ki tudja? Lehet így se kapjuk meg.

Tudod, rájöttünk, hogy nagyon szép volt otthon, mikor tervezgettük az egész utazást és mondtuk, hogy „majd boldogulunk”. De valójában nem olyan egyszerű. Sőt nagyon nehéz, harcolnod kell, résen kell lenni. Eddig viszont elmondhatom, hogy szerencsénk volt. Mindent elkaptunk. Boldogultunk. Nagyon elfáradtunk, elment a kedvünk is, de boldogultunk. És Lorient-ben leszünk 3 óra múlva.

De olyan szép itt Franciaországban! Gyönyörűek az épületek! Az egyszerű házak is szépek, mert összhangban vannak a tájjal, általában krémszínűek és a tetőjük fekete. És jó stílusuk van, nem túloznak, mint Romániában. És az emberek általában kedvesek. Leginkább azért csodálkozom, hogy milyen sok fajta ember van itt. Vagyis nem csak fehérek, hogymondjam. És tetszik, mikor a metróban ülsz olyan érzésed van, mintha egy filmben lennél :)

2008.09.03, szerda

Nos kaptam az Auberge-ben internetet. Ez egy fajta hostel-t jelent. És felteszek mindent, amit a vonaton írtam :) Meg amit most írok. Hát amikor megérkeztünk nem kaptuk meg azokat, akik vártak (volna) ránk. Roxana örvendett, hogy látta az óceánt, én meg kezdtem pánikba esni, hogy nem fogunk szállást kapni és esik az eső és a parkban fogunk aludni. Vaegy órát álltunk a buszmegállóban és ez az Auberge felé mentünk, remélvén hogy le van foglalva nekünk. Nem értünk oda idejében, mert lekéstük a vonat utáni buszt, mert kerestük azokat, akik kellett volna várjanak. Ne is mondjam, hogy a busz 3 megállóval arrább vitt, mert senki se mondta nekünk, hogy a busz csak akkor áll meg, ha valaki jelzi, hogy le akar szállni (vagy felülni). És zuhogott. Legalább láttuk hol van a hiperolcsó szupermarket, abban a megállóban. Mert amúgy minden halálosan drága.

Nagyon tetszik a városka. Azóta nem esett az eső.

Amikor megérkeztünk az Auberge-hoz, majdnem elsírtam magam, mert be volt zárva. Valójában tudtam, hogy zárva lesz, csak reméltem hogy bemehetünk valahova a folyósóra, mert kint hideg volt. De kábé 5 perc múlva jött valaki s beengedett. Sokat vártunk, addig Roxana elment vásárolni valami kaját, majd megkaptuk a szobát. 6-7 másik lánnyal együtt. Drága.

S akkor ma volt az első „bevezető” nap és megtudtuk hogy stabil cím nélkül nem tudunk semmit se csinálni – be se tudunk iratkozni az egyetemre, szal naaaagyon fontos. Van pár tíz telefonszámunk az újságokból, de nincs telefonunk. S egy kártya 6 euró… fájdalmas… De meg kell oldjuk. És kész.

Itt a hostelben sokan vannak Csehorszából, Spanyolországból és Németorságból, megismertem valakit Azerbajdzsánból és még van pár lány Romániából. Elég szép, nekem miiinden tetszik, de jó lenne ha olcsóbb és egyszerűbb lenne… :D

Sajnos kicsit lusta voltam feltenni a képeket a gépre… Talán ha lesz biztos lakásunk és kicsit lenyugszunk. De elég jól tartom magam hihihi. Csodálatos. És sokkal szebbnek tűnik, mint Párizs… Mert egy kis város, kevésbé veszélyes, az óóóóceján partján :D Ma körbevezettek a campus-on. A könyvtár Gyönyörű! S van egy széééép park is a városban. És szörnyű izomlázam van a csomagoktól s a gyalogolástól. Sürgősen kell találjak lakást. Uff.

Puszi, meglátom hogy megy az élet s még írok.

. . . o o o O O O o o o . . .

02. 09. 2008, marţi

Luni m-am trezit pe la 3:40, ca să ajung cât mai repede în aeroportul Băneasa, fiindcă auzisem că e destul de aglomerat. Chiar a fost, dar am reuşit să intrăm fără nicio problemă. N-o să vă vină să credeţi, dar avionul BlueAir nu a întârziat! :D Rareori se spune dacă ceva e bine, spunem doar dacă întârzie ceva. Aici totul vine la timp! (sau întârzie 2-3 min, nu mai mult) Oricum, zborul a fost frumos, cred c-am recunoscut Budapesta din avion, apoi am cam adormit. În aeroportul Beauvais am luat un autobuz (ce drăguţ era vânzătorul de bilete!) – să vedeţi ce serioşi sunt, trebuia să porţi centura de siguranţă! Aici nu e de glumit. A, şi încă ceva interesant, cum am pornit, am trecut prin 5-6 sensuri giratorii. Se pare că le plac francezilor. Dar e frumos, îmi place. Şi am ajuns în Paris, la Porte Maillot şi am urmat semnele care ne-au dus la metrou. Ne căutasem dinainte pe site-ul RATP traseul, şi a fost uşor să ajungem la Lozère (în cartierul Palaiseau din sudul oraşului) – uşor în sensul că nu ne-am pierdut, totul era clar semnalat, însă am obosit rău de tot, era greu să urci şi să cobori scările cu două genţi de 19 respectiv 6 kile plus laptop-ul – tot vreo 5. Offff. În sfârşit, am găsit apartamentul prietenului Roxanei, am pus jos bagajele (la etajul 2…) şi ne-am plimbat puţin prin zonă să găsim un magazin. Dar nu era deschis. Cam pe la 3 fără 20 am pornit să vizităm centrul Parisului. Ne-am plimbat prin parcul Luxembourg şi apoi am mers foarte mult pe malul Senei, de la Notre Dame până la Turnul Eiffel. Am văzut multe clădiri şi statui. Parcă eram într-un film. În Paris, je t’aime. Doar că muream de foame, sete şi oboseală. N-am prea putut să savurez momentul. Apoi am luat nişte mâncare şi ne-am întors în Lozère. Şi mâncarea n-a ieşit prea bine. Asta e. Apoi ne-am culcat. Ne-am făcut foarte multe griji în legătură cu trenul. Nu ştiam dacă îl vom prinde sau nu, fiindcă primul RER din Lozère pornea la 5:13 iar TGV-ul nostru la 7:05. Din fericire eu acum scriu tocmai în acest tren. Însă dacă nu-l prindeam, trebuia să aşteptăm până la 10, să luăm altul care nici nu era direct şi, mult mai rău, nu ne mai aşteptau cei de la asociaţia de studenţi şi nu mai găseam pensiunea. De fapt, cine ştie? Poate nici aşa nu găsim.

Ştiţi, ne-am dat seama că a fost foarte frumos acasă, atunci când ne-am planificat toată călătoria şi spuneam că „ne vom descurca”. Dar în realitate nu e aşa de simplu. E chiar foarte greu, trebuie să lupţi, să fii pe fază. Până acum însă pot să spun că am avut noroc. Am prins tot. Ne-am descurcat. Am obosit foarte mult, ne-a pierit şi cheful, dar ne-am descurcat. Şi ajungem în Lorient peste 3 ore.

Dar e aşa de frumos în aici în Franţa! Nişte clădiri minunate! Şi casele simple sunt frumoase, fiindcă se potrivesc cu peisajul, au în general nuanţe de crem şi acoperişul negru. Şi au acelaşi stil, nu în toate culorile ca în România. Şi oamenii sunt drăguţi în general. Cel mai mult mă miră că sunt atâtea feluri de oameni aici. Adică nu doar albi, să spun aşa. Şi îmi place, când stai în metrou ai aşa o senzaţie de parcă ai fi într-un film :)

03. 09. 2008, miercuri

Eh am gasit internet în Auberge. Asta înseamna un fel de hostel. Cum să spun. Şi vă pun ce-am scris în tren :) Plus ce scriu acum. Păi când am ajuns nu i-am găsit pe cei care ne aşteptau. Roxana era bucuroasă fiindcă văzuse oceanul şi eu tocmai mă panicam că n-o să găsim nicio cazare şi plouă şi vom dormi prin parc. Am stat vreo oră în staţia de autobuz şi am mers spre Auberge acesta la care speram să avem rezervare. Din cauză că-i căutasem pe cei care trebuia să ne aştepte la gară, am pierdut primul autobuz de după tren şi n-am ajuns la Auberge la timp. Să nu mai spun că şi autobuzul ne-a dus cu 3 staţii mai încolo, fiindcă nimeni nu ne-a spus că nu opreşte decât dacă cineva apasă butonul de la uşă. Peripeţii, ce mai. Şi ploua ca naiba. Cel puţin am văzut unde e hypermarketul hyperieftin, în staţia aia. Că-n rest totul e mortal de scump.

Îmi place foarte mult orăşelul. De-atunci n-a mai plouat.

Atunci când am ajuns la Auberge era să plâng fiindcă era închis. De fapt ştiam că urma să fie închis, dar speram să intrăm şi noi pe hol, că era frig afară. Dar peste vreo 5 minute a venit cineva şi ne-a deschis. Am aşteptat mult, s-a dus Roxana să ne ia de mâncare şi apoi am primit cameră. Împreună cu alte 6-7 fete. Scump.

Oricum, azi a fost prima zi de "introducere" şi am aflat că fără adresă stabilă nu putem să facem mai nimic - nici să ne înscriem la universitate, deci e foaaaarte urgent. Avem cateva zeci de numere de telefon din ziare, dar nu avem telefon. Şi o cartelă costă 6 euro... dureros... Dar trebuie să rezolvăm. Şi-atât.

Aici la hostel sunt mulţi din Cehia, din Spania şi Germania, am cunoscut şi pe cineva din Azerbaidjan şi mai sunt şi nişte fete din România. E frumos totuşi, mie-mi place toooot, dar ar fi bine să fie mai ieftin şi mai simplu... :D

Din pacate mi-a fost cam lene să pun pozele pe calculator... Poate dacă vom avea locuinţă stabilă şi ne vom calma puţin. Dar totuşi rezist destul de bine hihiihi. E minunat. Şi să ştiţi că mi se pare mult mai drăguţ decât la Paris... Fiindcă e orăşel mic, mai puţin periculos, la oceaaaaaaan :D Azi am vizitat campus-ul. Biblioteca e Minunată! Şi e şi un parc frumoooos în oraş. Şi am o febră musculară teribilă de la bagaje şi de la mers. Tre să-mi găsesc locuinţă urgent. Uff.

Vă pup, mai văd cum merge viaţa şi mai scriu.

részlet kétségbeesett gondolataimból - fragment din gândurile mele disperate - parts of my desperate thoughts


Különbséget teszünk az emberek között az szerint, hogy hol élnek, honnan jöttek, milyen nyelven beszélnek, milyen színű a bőrük, a hajuk, stb. Mert úgy egyszerűbb.


"- Tudod, az a magas, barnahajú! - Az a lófogú? - Az, az!"


Jó ez így, hogy meg lehet különböztetni az embereket egymástól, könnyebben megértjük egymást. És sokszínűek vagyunk. Szeretünk is különbözőek lenni, néha rendesen törekszünk, hogy kitűnjünk, nem?


Ám van amikor haragból épp a különböző tulajdonságokat szúrjuk ki, arra fogjuk a bajt és kialakul egy előítélet...


De az emberek minden tulajdonságuktól függetlenul lehetnek egyszerű, igazi, jóakaratú emberek. Akik minden nap megdolgoznak az életért, a családért, a közösségért. És egy rosszindulatú szóval el lehet rontani a napjukat. Minden napjukat. És ha az életben csak ütést kapnak, nagyon nehezen lehetnek jóindulatúak. Védekeznek, vissza kell üssenek, nem lehet mindent elnyelni. És így csak szaporodik a baj.


"... vidéki, városi, külföldi, román, magyar, cigány, amerikai, olasz, szőke, vörös, magas, alacsony, sovány, kövér..."


Minden szó csak egy egyszerű semleges valóságot fejez ki.


De amikor haraggal mondják... az nagyon fáj, mindenkinek. Éppen azért, mert annyira hozzájuk tartozik, az egyéniségükhöz.


Semlegesen lehet bármit mondani. De mikor mérgesek vagyunk...


Vigyázzunk egymásra, emberek... :(


*** Tudom, hogy "szép és jó", hogy így leírom és kész, nem változik semmi. Ezek a gondolataim. Azontúl mindenki maga tehet arról, ahogy él. Az ember elsősorban magán tud változtatni. (... és ez által lassanként másokon is)


. . . o o o O O O o o o . . .


Diferenţiem oamenii în funcţie de unde trăiesc, de unde au venit, în ce limbă vorbesc, culoarea pielii, a părului, etc. Fiindcă aşa e mai simplu.


"- Ştii, ăla înalt cu părul brunet! – Ăla cu dinţii de cal? – Da, da!"


E bine aşa că putem să diferenţiem oamenii unii de alţii, ne înţelegem mai uşor. Şi suntem diferiţi. Chiar ne place să fim altfel, câteodată încercăm din răsputeri să ieşim în evidenţă, nu?


Însă se întâmplă ca din mânie să vedem tocmai trăsăturile diferite, să proiectăm problema pe acestea şi astfel se formează o prejudecată...


Dar oamenii pot fi nişte oameni simpli, sinceri, binevoitori indiferent de trăsăturile lor. Oameni care lucrează în fiecare zi pentru viaţă, pentru familie, pentru comunitate. Şi cu un cuvânt ostil putem să le stricăm ziua. Toate zilele. Şi dacă în viaţă primesc doar lovituri, foarte greu mai pot fi binevoitori. Se apără, trebuie să lovească înapoi, nu pot înghiţi tot. Şi astfel doar creşte necazul.


"... sătean, orăşean, străin, român, maghiar, ţigan, american, italian, blond, roşcat, înalt, scund, slab, gras..."


Fiecare cuvânt exprimă o realitate simplă, neutră.


Dar când cineva o spune cu ură… doare foarte mult, pentru oricine. Tocmai fiindcă acea trăsătură le aparţine aşa de mult, e parte din personalitatea lor.


Se poate spune orice în mod neutru. Dar când suntem mânioşi…


Să avem grijă unii de alţii, oameni buni... :(


*** Ştiu, că e „drăguţ” că doar scriu şi gata, nu schimb mare lucru. Astea sunt gândurile mele. În rest fiecare e responsabil de felul în care trăieşte. Omul se poate schimba în primul rând pe el însuşi. (… şi prin asta încetul cu încetul şi pe alţii)


. . . o o o O O O o o o . . .


We distinguish people by where they live, where they come from, what language they speak, the colour of their skin, their hair, and so on. Because it's more simple.


"- You know, the tall one with brown hair! - The one with teeth like a horse? - Yeah, that one!"


It's fine this way, we can tell people apart, we can understand each other easier. And we're all different. We enjoy being different, sometimes we even fight to step out of the crowd, don't we?


But if we take those distinguishing features and we point them out when we're angry, we form a prejudice...


But people can be simple, true, and kind irrespective of their features. People who work every day for their life, for their family, for their community. And with a mean-intended word we can ruin their day. Every day. And if they receive only bad things in life, they can hardly remain kind. They need to protect themselves and fight back, they can't just take everything like that. And trouble keeps growing.


"... from the country, from the city, foreigner, romanian, hungarian, gypsy, american, italian, blonde, red-haired, tall, short, thin, fat..."


Each word expresses a simple neutral truth.


But when someone says it with anger... it hurts very much, for anyone. Precisely because that feature is so closely related to their personality.


We can say anything in a neutral tone. But when we're angry...


Let's take care of each other... :(


*** I know it's all “nice” that I only write these things and I don't change a thing. But these are my thoughts. Besides, everyone is responsible for the way they live. The best you can do, in the first place, is to change yourself. (... and by doing so, slowly you will change others, too)


una lungă, lungă de tot

Azi vă voi povesti o mică plimbare pe care-am făcut-o săptămâna trecută. Nu vă apucaţi să citiţi dacă n-aveţi timp sau nu aveţi nervii bine puşi la punct, fiindcă va fi una lungă, lungă de tot. Tocmai din cauza asta mi-e şi lene s-o traduc. Scuze.

Marţi am pornit să-mi fac un Card European de Sănătate, fiindcă urmează să plec în Franţa pe 1 septembrie şi voi avea nevoie de asigurare medicală. Ştiam deja de ce documente aveam nevoie:
  • cerere,
  • copie după buletin,
  • adeverinţă de student,
  • foaia matricolă din liceu,
  • declaraţie pe proprie răspundere privind faptul că n-am realizat venituri impozabile în ultimii 5 ani.
La ultimul punct aveam o problemă. La începutul anului mi-a venit prin poştă formularul 200 şi a trebuit să-mi declar veniturile din anul trecut. Atunci am aflat că am avut un venit în 2007 - onorariul pentru concertul Lyceum Consort de la Miercurea Ciuc, bani care au intrat în fondurile formaţiei oricum. Organizatorii festivalului de muzică veche au plătit impozitul, trebuia doar să declar venitul respectiv la ANAF (Agenţia Natională de Administrare Fiscală). Dar nu ştiam sigur dacă au plătit şi asigurarea medicală.

Pe scurt, nu vroiam să mint în declaraţie, deci m-am dus cu formularul acela la CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), în apropiere de Sala Palatului, să-mi spună ei ce să fac. Am stat la rând, am prezentat situaţia, ei bine, m-au trimis la un sediu CASMB (Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti), undeva pe Moşilor, să le arăt şi lor foaia şi să plătesc asigurarea medicală, adică 6,5 % şi să mă întorc cu chitanţa. Am folosit şi opţiunea "sună un prieten" - tati cunoaşte bine oraşul, mi-a spus ce troleu să iau (66), unde să cobor, pe unde s-o iau. Într-un sfârşit am găsit clădirea, n-am nimerit deloc intrarea, mai întâi am încercat la curăţătorie, detalii, detalii. Vreau să mulţumesc pe această cale tuturor agenţilor de pază care m-au îndrumat pe lungul meu drum. Aceşti oameni merită un spor, o mărire pentru ajutarea oamenilor pierduţi pe calea administraţiei...

Eh, apoi am găsit o domnişoară care să se ocupe de mine. Era foarte sictirită săraca, tocmai de mine-i era dor. N-a prea înţeles situaţia, i-am arătat mai toate documentele mele şi mi-a zis că nu e suficient. Aveam nevoie de o decizie sau de o adeverinţă de la ANAF despre venitul meu, ca să pot plăti asigurarea. Şi iar foaie matricolă şi copie după buletin şi carnetul de student. Toate astea ca să-mi facă dosar, să pot plăti 15 lei.

Deci am urcat în 21 şi m-am dus la Obor să mă duc spre str. Roma, ANAF-ul din sectorul meu. Plănuiam să trec şi pe-acasă să mai iau la mine o foaie matricolă, că am mai multe copii, slavă Domnului. Mă îndreptam spre metrou şi m-am gândit să întreb pe cineva dacă opreşte pe-acolo 634 şi astfel am aflat că au pus în circulaţie tramvaiul 34 pe o porţiune. Foarte bine! M-am dus să aştept în staţie - vreo juma' de oră, dar cel puţin am mai economisit un bilet de metrou - că am abonament pe toate liniile RATB.

Off, bine că ştiam unde trebuia să mă duc. La sediul ANAF traiectoria a fost după cum urmează:
  • Ghişeul 1 - Informaţii. Mi-au dat o cerere ca să cer să-mi dea o adeverinţă de venit pe anul trecut.
  • Masa din mijloc - am completat cererea
  • Ghişeul 4 - am predat cererea şi-am primit încă două hârtii
  • Camera 6 - mi-au semnat hârtiile, am mai cerut informaţii, să mai înţeleg şi eu despre ce e vorba... Am aflat că de fapt nu figurez în evidenţa fiscală, pentru că la acel venit impozitul a fost reţinut la sursă - adică şi asigurarea medicală. Phew!
  • Ghişeul 20 - iar mi-au semnat hârtiile
  • Ghişeul 2 - am plătit un leu şi am primit un timbru fiscal şi-o ştampilă.
Frumos, aşa-i? După toate astea am putut să mă întorc liniştită la CNAS din centru (metrou de la Victoriei, apoi troleu) şi să semnez fără nicio grijă declaraţia că n-am avut venituri impozabile.

La intrare m-am întâlnit cu un coleg din liceu care tocmai predase şi el cererea - el merge în Danemarca şi are o bursă cu 50% mai mare ca a mea...

Când am aflat că am dosarul în ordine, am mai întrebat-o pe domnişoară un lucru: mi se pare mie sau nu se mai eliberează carduri? Nu, de la începutul anului nu se mai eliberează carduri, ci o hârtie verde care are aceleaşi informaţii, doar că e în română... Hihihi. Şi dă-i şi pe la un traducător autorizat că altfel nu ţi-l recunoaşte nimeni în străinătate.

În orice caz, chiar dacă m-am plimbat mult, cel puţin nu mi-a luat mai multe zile, am reuşit să rezolv în numai 3 ore jumate şi voi avea "hârtiuţa" miercuri, mai am un rând de aşteptat.

Cam aşa merg preparaţiile pentru marea călătorie de studii. Dar sunt foarte entuziasmată. Şi terifiată de câte hârtii mă mai aşteaptă şi acolo. :P

A training for writing successfully. Things we’ve learned in the past few days.

Nobody ever told us specifically how we should write an essay in English. Of course we knew it was supposed to have an introduction, a body and a conclusion, but that is definitely not enough. We attended an interesting training this week at the University. It was very helpful not only because we found out the main rules for writing successful essays, but we also practiced it, and I hope we’ll be better at writing texts in English in the future.

In high-school we learned to write long, complicated essays in Romanian. Most of the sentences in these essays were quite set in stone; we had to learn by heart information about writers, poets, currents of thought and famous novels. We had to prove how much we had learned by writing informative essays, in which we had to analyze literary texts or to compare currents of thought. It didn’t really matter if you wrote such a thing as a Thesis Statement or a normal conclusion whatsoever, as long as you included all the important information. And the introduction could be as simple as “Mihai Eminescu was a late Romantic poet, the best-known and most influential Romanian poet.” You didn’t have to state what you were going to write about, because it seemed clear that you were about to analyze a poet’s writings. However, in the English education system argumentative essays are the most commonly used type of essay. It is a very useful exercise to search for arguments for and against something, because you can discover new things every time and you can become more skillful in expressing a clear point of view and arguing for it. You can actually learn a lot from writing argumentative essays, as opposed to writing down things like a machine in an informative essay.

The most important thing that we didn’t know was that in English you must be specific. It still seems too simple to me to announce at the beginning of every paragraph what you’re about to say. But it’s actually quite practical and it sounds good, too. An other valuable thing I’ve learned is not to leave gaps to be filled in by the readers. For example this sentence might sound good in Romanian: “Marin Preda wrote the novels “The Moromete Family”, “The Most Beloved of Earthlings”, etc.” It even makes the readers think that you know many novels and that you have a good opinion about them: you believe they are well educated and that they know perfectly what you’re talking about. But it probably doesn’t seem professional in English, because it looks like you can’t remember any more novels and you just leave a gap. The readers can’t guess what you’re thinking about, unless you write it down.

At first I couldn’t imagine what we were supposed to learn at this training. We have already written some important projects in English, but our teachers and professors accepted those texts as they were. They never analyzed them in detail to help us find our mistakes and correct them. Now we learned how to put our ideas in order, how to write them down in a clear manner, and how to recognize and correct our mistakes. I realized that we really needed to be taught or reminded about these things in order to write successfully in the future.

dream



Daft Punk - Aerodynamic

The funniest thing about my dreams - except the general weirdness - is that they always take place in some mixed city. I'm never sure where I am, sometimes I'm in Bucharest, then I just walk into Kaszon and few minutes later I'm in Szentgyorgy (Sfantu Gheorghe). I find this very entertaining. The whole world - eh, just 3 little pieces of it - in my head! :D

I love dreaming, even if sometimes it's not that relaxing. It's just that I saw a documentary about dreams on Discovery one of these days. And it obviously said many-many interesting things. It reminded me of some funny and annoying thing that happens to me every time I go to bed tired. Before being able to go to sleep I have a short "mirage" sort of mini-dream and I imagine that I'm walking and that I trip. I always curl up in the bed, as if I'm falling down and I wake up for a second. Then I calm down and start to sleep. Oh, it's a very annoying little thing that happens pretty often.
I fall asleep with a fall =)) "It's not a pretty picture..."

Maybe tomorrow I'll find my way



Stereophonics - Maybe Tomorrow

Meghalt Döncike... Úgy hívtuk a nagyobbik kutyakölyköt. A kis buta átdugta a fejét a kerítésen és egy nagy kaukázusi megölte :(( milyen rövid az élet...
Brassóból hazajövet a vonaton P.-vel épp az érték elvesztéséről beszéltünk. Neki egyszer félig leégett a lakása. Én el se tudnám képzelni, mi lenne, ha elveszteném a házam, ahol felnőttem s a sok kis tárgy, az ágy, a képek, a könyvek, a ruhák, amiket mind annyira szeretek nem lennének... Meg arról is beszéltünk, hogy dolgozzuk fel, ha egy szeretett személyt veszítünk el, stb. Nem is tudom elképzelni... Jobb ha nem is.

A murit Döncike... Aşa chemam puişorul mai mare de câine. Prostiorul şi-a strecurat capul prin gard şi l-a omorât un câine mare caucazian :(( ce scurtă-i viaţa...
În drum spre casă din Braşov tocmai vorbeam cu P. despre pierderea unui lucru valoros. Odata i-a ars pe jumătate apartamentul. Eu nici n-aş putea să-mi imaginez să-mi pierd casa în care am crescut şi toate obiectele mici, patul, pozele, cărţile, hainele pe care le iubesc aşa de mult n-ar mai fi... Am vorbit şi despre cum trecem peste pierderea unei persoane iubite, etc. Nu pot să-mi imaginez... Mai bine nici n-o fac.

Döncike died... That's how we named the bigger puppy. The little silly put his head through a fence and a big caucasian dog killed it :(( life's so short...
On the way home from Braşov we were just talking to P. about losing something dear. Half of his apartment burned down once. I couldn't imagine losing the house I grew up in and all the little things, the bed, the photos, the books, the clothes I love so much wouldn't be no more... We also talked about how we get through losing a beloved, and such. I can't imagine... I'd rather not.