részlet kétségbeesett gondolataimból - fragment din gândurile mele disperate - parts of my desperate thoughts


Különbséget teszünk az emberek között az szerint, hogy hol élnek, honnan jöttek, milyen nyelven beszélnek, milyen színű a bőrük, a hajuk, stb. Mert úgy egyszerűbb.


"- Tudod, az a magas, barnahajú! - Az a lófogú? - Az, az!"


Jó ez így, hogy meg lehet különböztetni az embereket egymástól, könnyebben megértjük egymást. És sokszínűek vagyunk. Szeretünk is különbözőek lenni, néha rendesen törekszünk, hogy kitűnjünk, nem?


Ám van amikor haragból épp a különböző tulajdonságokat szúrjuk ki, arra fogjuk a bajt és kialakul egy előítélet...


De az emberek minden tulajdonságuktól függetlenul lehetnek egyszerű, igazi, jóakaratú emberek. Akik minden nap megdolgoznak az életért, a családért, a közösségért. És egy rosszindulatú szóval el lehet rontani a napjukat. Minden napjukat. És ha az életben csak ütést kapnak, nagyon nehezen lehetnek jóindulatúak. Védekeznek, vissza kell üssenek, nem lehet mindent elnyelni. És így csak szaporodik a baj.


"... vidéki, városi, külföldi, román, magyar, cigány, amerikai, olasz, szőke, vörös, magas, alacsony, sovány, kövér..."


Minden szó csak egy egyszerű semleges valóságot fejez ki.


De amikor haraggal mondják... az nagyon fáj, mindenkinek. Éppen azért, mert annyira hozzájuk tartozik, az egyéniségükhöz.


Semlegesen lehet bármit mondani. De mikor mérgesek vagyunk...


Vigyázzunk egymásra, emberek... :(


*** Tudom, hogy "szép és jó", hogy így leírom és kész, nem változik semmi. Ezek a gondolataim. Azontúl mindenki maga tehet arról, ahogy él. Az ember elsősorban magán tud változtatni. (... és ez által lassanként másokon is)


. . . o o o O O O o o o . . .


Diferenţiem oamenii în funcţie de unde trăiesc, de unde au venit, în ce limbă vorbesc, culoarea pielii, a părului, etc. Fiindcă aşa e mai simplu.


"- Ştii, ăla înalt cu părul brunet! – Ăla cu dinţii de cal? – Da, da!"


E bine aşa că putem să diferenţiem oamenii unii de alţii, ne înţelegem mai uşor. Şi suntem diferiţi. Chiar ne place să fim altfel, câteodată încercăm din răsputeri să ieşim în evidenţă, nu?


Însă se întâmplă ca din mânie să vedem tocmai trăsăturile diferite, să proiectăm problema pe acestea şi astfel se formează o prejudecată...


Dar oamenii pot fi nişte oameni simpli, sinceri, binevoitori indiferent de trăsăturile lor. Oameni care lucrează în fiecare zi pentru viaţă, pentru familie, pentru comunitate. Şi cu un cuvânt ostil putem să le stricăm ziua. Toate zilele. Şi dacă în viaţă primesc doar lovituri, foarte greu mai pot fi binevoitori. Se apără, trebuie să lovească înapoi, nu pot înghiţi tot. Şi astfel doar creşte necazul.


"... sătean, orăşean, străin, român, maghiar, ţigan, american, italian, blond, roşcat, înalt, scund, slab, gras..."


Fiecare cuvânt exprimă o realitate simplă, neutră.


Dar când cineva o spune cu ură… doare foarte mult, pentru oricine. Tocmai fiindcă acea trăsătură le aparţine aşa de mult, e parte din personalitatea lor.


Se poate spune orice în mod neutru. Dar când suntem mânioşi…


Să avem grijă unii de alţii, oameni buni... :(


*** Ştiu, că e „drăguţ” că doar scriu şi gata, nu schimb mare lucru. Astea sunt gândurile mele. În rest fiecare e responsabil de felul în care trăieşte. Omul se poate schimba în primul rând pe el însuşi. (… şi prin asta încetul cu încetul şi pe alţii)


. . . o o o O O O o o o . . .


We distinguish people by where they live, where they come from, what language they speak, the colour of their skin, their hair, and so on. Because it's more simple.


"- You know, the tall one with brown hair! - The one with teeth like a horse? - Yeah, that one!"


It's fine this way, we can tell people apart, we can understand each other easier. And we're all different. We enjoy being different, sometimes we even fight to step out of the crowd, don't we?


But if we take those distinguishing features and we point them out when we're angry, we form a prejudice...


But people can be simple, true, and kind irrespective of their features. People who work every day for their life, for their family, for their community. And with a mean-intended word we can ruin their day. Every day. And if they receive only bad things in life, they can hardly remain kind. They need to protect themselves and fight back, they can't just take everything like that. And trouble keeps growing.


"... from the country, from the city, foreigner, romanian, hungarian, gypsy, american, italian, blonde, red-haired, tall, short, thin, fat..."


Each word expresses a simple neutral truth.


But when someone says it with anger... it hurts very much, for anyone. Precisely because that feature is so closely related to their personality.


We can say anything in a neutral tone. But when we're angry...


Let's take care of each other... :(


*** I know it's all “nice” that I only write these things and I don't change a thing. But these are my thoughts. Besides, everyone is responsible for the way they live. The best you can do, in the first place, is to change yourself. (... and by doing so, slowly you will change others, too)


una lungă, lungă de tot

Azi vă voi povesti o mică plimbare pe care-am făcut-o săptămâna trecută. Nu vă apucaţi să citiţi dacă n-aveţi timp sau nu aveţi nervii bine puşi la punct, fiindcă va fi una lungă, lungă de tot. Tocmai din cauza asta mi-e şi lene s-o traduc. Scuze.

Marţi am pornit să-mi fac un Card European de Sănătate, fiindcă urmează să plec în Franţa pe 1 septembrie şi voi avea nevoie de asigurare medicală. Ştiam deja de ce documente aveam nevoie:
  • cerere,
  • copie după buletin,
  • adeverinţă de student,
  • foaia matricolă din liceu,
  • declaraţie pe proprie răspundere privind faptul că n-am realizat venituri impozabile în ultimii 5 ani.
La ultimul punct aveam o problemă. La începutul anului mi-a venit prin poştă formularul 200 şi a trebuit să-mi declar veniturile din anul trecut. Atunci am aflat că am avut un venit în 2007 - onorariul pentru concertul Lyceum Consort de la Miercurea Ciuc, bani care au intrat în fondurile formaţiei oricum. Organizatorii festivalului de muzică veche au plătit impozitul, trebuia doar să declar venitul respectiv la ANAF (Agenţia Natională de Administrare Fiscală). Dar nu ştiam sigur dacă au plătit şi asigurarea medicală.

Pe scurt, nu vroiam să mint în declaraţie, deci m-am dus cu formularul acela la CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), în apropiere de Sala Palatului, să-mi spună ei ce să fac. Am stat la rând, am prezentat situaţia, ei bine, m-au trimis la un sediu CASMB (Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti), undeva pe Moşilor, să le arăt şi lor foaia şi să plătesc asigurarea medicală, adică 6,5 % şi să mă întorc cu chitanţa. Am folosit şi opţiunea "sună un prieten" - tati cunoaşte bine oraşul, mi-a spus ce troleu să iau (66), unde să cobor, pe unde s-o iau. Într-un sfârşit am găsit clădirea, n-am nimerit deloc intrarea, mai întâi am încercat la curăţătorie, detalii, detalii. Vreau să mulţumesc pe această cale tuturor agenţilor de pază care m-au îndrumat pe lungul meu drum. Aceşti oameni merită un spor, o mărire pentru ajutarea oamenilor pierduţi pe calea administraţiei...

Eh, apoi am găsit o domnişoară care să se ocupe de mine. Era foarte sictirită săraca, tocmai de mine-i era dor. N-a prea înţeles situaţia, i-am arătat mai toate documentele mele şi mi-a zis că nu e suficient. Aveam nevoie de o decizie sau de o adeverinţă de la ANAF despre venitul meu, ca să pot plăti asigurarea. Şi iar foaie matricolă şi copie după buletin şi carnetul de student. Toate astea ca să-mi facă dosar, să pot plăti 15 lei.

Deci am urcat în 21 şi m-am dus la Obor să mă duc spre str. Roma, ANAF-ul din sectorul meu. Plănuiam să trec şi pe-acasă să mai iau la mine o foaie matricolă, că am mai multe copii, slavă Domnului. Mă îndreptam spre metrou şi m-am gândit să întreb pe cineva dacă opreşte pe-acolo 634 şi astfel am aflat că au pus în circulaţie tramvaiul 34 pe o porţiune. Foarte bine! M-am dus să aştept în staţie - vreo juma' de oră, dar cel puţin am mai economisit un bilet de metrou - că am abonament pe toate liniile RATB.

Off, bine că ştiam unde trebuia să mă duc. La sediul ANAF traiectoria a fost după cum urmează:
  • Ghişeul 1 - Informaţii. Mi-au dat o cerere ca să cer să-mi dea o adeverinţă de venit pe anul trecut.
  • Masa din mijloc - am completat cererea
  • Ghişeul 4 - am predat cererea şi-am primit încă două hârtii
  • Camera 6 - mi-au semnat hârtiile, am mai cerut informaţii, să mai înţeleg şi eu despre ce e vorba... Am aflat că de fapt nu figurez în evidenţa fiscală, pentru că la acel venit impozitul a fost reţinut la sursă - adică şi asigurarea medicală. Phew!
  • Ghişeul 20 - iar mi-au semnat hârtiile
  • Ghişeul 2 - am plătit un leu şi am primit un timbru fiscal şi-o ştampilă.
Frumos, aşa-i? După toate astea am putut să mă întorc liniştită la CNAS din centru (metrou de la Victoriei, apoi troleu) şi să semnez fără nicio grijă declaraţia că n-am avut venituri impozabile.

La intrare m-am întâlnit cu un coleg din liceu care tocmai predase şi el cererea - el merge în Danemarca şi are o bursă cu 50% mai mare ca a mea...

Când am aflat că am dosarul în ordine, am mai întrebat-o pe domnişoară un lucru: mi se pare mie sau nu se mai eliberează carduri? Nu, de la începutul anului nu se mai eliberează carduri, ci o hârtie verde care are aceleaşi informaţii, doar că e în română... Hihihi. Şi dă-i şi pe la un traducător autorizat că altfel nu ţi-l recunoaşte nimeni în străinătate.

În orice caz, chiar dacă m-am plimbat mult, cel puţin nu mi-a luat mai multe zile, am reuşit să rezolv în numai 3 ore jumate şi voi avea "hârtiuţa" miercuri, mai am un rând de aşteptat.

Cam aşa merg preparaţiile pentru marea călătorie de studii. Dar sunt foarte entuziasmată. Şi terifiată de câte hârtii mă mai aşteaptă şi acolo. :P