una lungă, lungă de tot

Azi vă voi povesti o mică plimbare pe care-am făcut-o săptămâna trecută. Nu vă apucaţi să citiţi dacă n-aveţi timp sau nu aveţi nervii bine puşi la punct, fiindcă va fi una lungă, lungă de tot. Tocmai din cauza asta mi-e şi lene s-o traduc. Scuze.

Marţi am pornit să-mi fac un Card European de Sănătate, fiindcă urmează să plec în Franţa pe 1 septembrie şi voi avea nevoie de asigurare medicală. Ştiam deja de ce documente aveam nevoie:
  • cerere,
  • copie după buletin,
  • adeverinţă de student,
  • foaia matricolă din liceu,
  • declaraţie pe proprie răspundere privind faptul că n-am realizat venituri impozabile în ultimii 5 ani.
La ultimul punct aveam o problemă. La începutul anului mi-a venit prin poştă formularul 200 şi a trebuit să-mi declar veniturile din anul trecut. Atunci am aflat că am avut un venit în 2007 - onorariul pentru concertul Lyceum Consort de la Miercurea Ciuc, bani care au intrat în fondurile formaţiei oricum. Organizatorii festivalului de muzică veche au plătit impozitul, trebuia doar să declar venitul respectiv la ANAF (Agenţia Natională de Administrare Fiscală). Dar nu ştiam sigur dacă au plătit şi asigurarea medicală.

Pe scurt, nu vroiam să mint în declaraţie, deci m-am dus cu formularul acela la CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), în apropiere de Sala Palatului, să-mi spună ei ce să fac. Am stat la rând, am prezentat situaţia, ei bine, m-au trimis la un sediu CASMB (Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti), undeva pe Moşilor, să le arăt şi lor foaia şi să plătesc asigurarea medicală, adică 6,5 % şi să mă întorc cu chitanţa. Am folosit şi opţiunea "sună un prieten" - tati cunoaşte bine oraşul, mi-a spus ce troleu să iau (66), unde să cobor, pe unde s-o iau. Într-un sfârşit am găsit clădirea, n-am nimerit deloc intrarea, mai întâi am încercat la curăţătorie, detalii, detalii. Vreau să mulţumesc pe această cale tuturor agenţilor de pază care m-au îndrumat pe lungul meu drum. Aceşti oameni merită un spor, o mărire pentru ajutarea oamenilor pierduţi pe calea administraţiei...

Eh, apoi am găsit o domnişoară care să se ocupe de mine. Era foarte sictirită săraca, tocmai de mine-i era dor. N-a prea înţeles situaţia, i-am arătat mai toate documentele mele şi mi-a zis că nu e suficient. Aveam nevoie de o decizie sau de o adeverinţă de la ANAF despre venitul meu, ca să pot plăti asigurarea. Şi iar foaie matricolă şi copie după buletin şi carnetul de student. Toate astea ca să-mi facă dosar, să pot plăti 15 lei.

Deci am urcat în 21 şi m-am dus la Obor să mă duc spre str. Roma, ANAF-ul din sectorul meu. Plănuiam să trec şi pe-acasă să mai iau la mine o foaie matricolă, că am mai multe copii, slavă Domnului. Mă îndreptam spre metrou şi m-am gândit să întreb pe cineva dacă opreşte pe-acolo 634 şi astfel am aflat că au pus în circulaţie tramvaiul 34 pe o porţiune. Foarte bine! M-am dus să aştept în staţie - vreo juma' de oră, dar cel puţin am mai economisit un bilet de metrou - că am abonament pe toate liniile RATB.

Off, bine că ştiam unde trebuia să mă duc. La sediul ANAF traiectoria a fost după cum urmează:
  • Ghişeul 1 - Informaţii. Mi-au dat o cerere ca să cer să-mi dea o adeverinţă de venit pe anul trecut.
  • Masa din mijloc - am completat cererea
  • Ghişeul 4 - am predat cererea şi-am primit încă două hârtii
  • Camera 6 - mi-au semnat hârtiile, am mai cerut informaţii, să mai înţeleg şi eu despre ce e vorba... Am aflat că de fapt nu figurez în evidenţa fiscală, pentru că la acel venit impozitul a fost reţinut la sursă - adică şi asigurarea medicală. Phew!
  • Ghişeul 20 - iar mi-au semnat hârtiile
  • Ghişeul 2 - am plătit un leu şi am primit un timbru fiscal şi-o ştampilă.
Frumos, aşa-i? După toate astea am putut să mă întorc liniştită la CNAS din centru (metrou de la Victoriei, apoi troleu) şi să semnez fără nicio grijă declaraţia că n-am avut venituri impozabile.

La intrare m-am întâlnit cu un coleg din liceu care tocmai predase şi el cererea - el merge în Danemarca şi are o bursă cu 50% mai mare ca a mea...

Când am aflat că am dosarul în ordine, am mai întrebat-o pe domnişoară un lucru: mi se pare mie sau nu se mai eliberează carduri? Nu, de la începutul anului nu se mai eliberează carduri, ci o hârtie verde care are aceleaşi informaţii, doar că e în română... Hihihi. Şi dă-i şi pe la un traducător autorizat că altfel nu ţi-l recunoaşte nimeni în străinătate.

În orice caz, chiar dacă m-am plimbat mult, cel puţin nu mi-a luat mai multe zile, am reuşit să rezolv în numai 3 ore jumate şi voi avea "hârtiuţa" miercuri, mai am un rând de aşteptat.

Cam aşa merg preparaţiile pentru marea călătorie de studii. Dar sunt foarte entuziasmată. Şi terifiată de câte hârtii mă mai aşteaptă şi acolo. :P

7 comments:

  1. Ó, te szegény. Abban a rohadt kánikulában.
    No de ki repül Párizsba?
    Szorítok, hogy minél kevesebb ilyen élményben legyen részed.
    Puszi

    ReplyDelete
  2. Te inteleg... trec prin aceeasi perioada - ingropat in hartoage... dar pentru o calatorie de studii (in cazul meu, Suedia), merita!

    ReplyDelete
  3. Si eu in calatorie de studii, cu siguranta merita... Pacat ca trebuie sa treci si prin astea, aranjarea hartiilor, contract de studii, pasaport, justificativ, atestat ^&*$#@!

    ReplyDelete
  4. Coleg de liceu? Care si pe unde pleaca si el?:D M-ai facut curioasa.

    Toata lumea pleaca, vreau si euuuu:(( [don't just whine, do something about it!!]

    ReplyDelete
  5. Szabi. Pleaca in Danemarca, dupa cum am scris.
    Las' ca te-ai plimbat si tu, in plus, traiesti la Cluj! What could be better? Adica mereu vad partea plina a paharului si as vrea si eu sa stau la Cluj...

    ReplyDelete
  6. Intamplarea asta trebuie scrisa la: "De ce iubim Bucurestiul?" :D

    Oricum, n-o sa-ti mai aduci aminte de tot efortul depus, cand vei fi acolo. ;)

    ReplyDelete
  7. ... si asa a aflat lumea ca pleci in Franta. Oricum, util ce ai scris, eu nu mi-am facut card inca (asta sa afle lumea ca si eu plec in Franta :D. Si e adevarat..grele "preparatiile"

    ReplyDelete

Comment as: you can choose Anonymus, Name/URL(you don't need an URL, you can just type in your name!) or you can sign in to a blogger account. Thank you! :)