they're building a wall






Păi blogul ăsta arată mai mult a nimic în ultima vreme.

Îmi vine să scriu despre ceva ce m-a întristat destul de mult. De când m-am întors din străinătate a apărut un gard în spatele şi în jurul casei noastre. Nici nu pot spune cât de rău mă simt din cauza acestuia. În ultima vreme oamenii din oraşul ăsta au înnebunit şi îngrădesc tot!!! Înăuntru sunt exasperată, dar nu prea arăt că oamenii m-ar crede nebună. Dar gardurile astea îmi iau libertatea. Îmi plăcea aşa de mult să ştiu că pot să merg în orice direcţie îmi place, spre orice clădire din spatele blocului, pot să merg pe jos până pe strada cealaltă printre copaci şi plante, partea asta a Bucureştiului era cu adevărat frumoasă. Dar acum seamănă mai mult cu o închisoare decât cu un cartier de reşedinţă.

Mereu spun ce bine era când eram mică, ne-am jucat aşa de mult de-a v-aţi ascunselea de cunoşteam fiecare părticică a străzii, ştiam cum să mă ascund după maşini – care acum sunt parcate acum de nici nu mai există trotuarul şi nici să treci printre maşini nu poţi; ştiam în care scară unde să mă ascund – acum mai toate sunt încuiate, apoi mai ştiam codurile demult la unele, dar oricum acum n-aş avea curajul să intru în niciuna. Totul are un sentiment aşa de străin şi de arţăgos, deşi nu mai sunt câini vagabonzi. Nici n-ar putea să trăiască aici, fiecare casă e aşa baricadată, doar pisicile mai pot să treacă cât de cât pe sub garduri. Iar cel mai mult îmi plăcea când jucam v-aţi ascunselea, că mă duceam după o clădire şi acolo puteam să tot merg până la sfârşitul străzii, acolo treceam şi mă întorceam în spatele blocurilor pe partea cealaltă, de ceilalţi nici nu mai ştiau unde să mă caute. Era superb. Dar acum fiecare casă e îngrădită, porţile au lacăte. Un copil, chiar de-ar putea să se caţăre, n-are curajul, că sunt „mistreţi” în fiecare casă (aşa-i numesc pe vecinii răuvoitori) şi ţipă la tine dacă te duci încolo. Mai bine nici nu vă spun câte experienţe neplăcute a avut săracul de frati-miu şi mama. E cumplit să vezi câtă răutate e în unii, că sunt capabili să „atace” pe oricine care trece în faţa casei lor. Şi din păcate prima mea reacţie e să devin foarte agresivă, dar mă controlez că doar nu sunt o sălbatică. Dar ei sigur nu se comportă ca nişte oameni civilizaţi, maturi, asta chiar n-aş putea zice. În plus astea nici nu sunt case private, ci blocuri, n-ar trebui să fie îngrădite!!! E liber să te plimbi între şi în jurul acestor clădiri, e teren comun. Dar oamenii au constuit ziduri în jurul lor şi se izolează de viaţă şi să fie doar linişte şi să nu mai mişte nimic...

No comments:

Post a Comment

Comment as: you can choose Anonymus, Name/URL(you don't need an URL, you can just type in your name!) or you can sign in to a blogger account. Thank you! :)