walking, thinking video
Bruce Springsteen - Streets Of Philadelphia
Bruce Springsteen - Streets Of Philadelphia
részlet kétségbeesett gondolataimból - fragment din gândurile mele disperate - parts of my desperate thoughts
Különbséget teszünk az emberek között az szerint, hogy hol élnek, honnan jöttek, milyen nyelven beszélnek, milyen színű a bőrük, a hajuk, stb. Mert úgy egyszerűbb.
"- Tudod, az a magas, barnahajú! - Az a lófogú? - Az, az!"
Jó ez így, hogy meg lehet különböztetni az embereket egymástól, könnyebben megértjük egymást. És sokszínűek vagyunk. Szeretünk is különbözőek lenni, néha rendesen törekszünk, hogy kitűnjünk, nem?
Ám van amikor haragból épp a különböző tulajdonságokat szúrjuk ki, arra fogjuk a bajt és kialakul egy előítélet...
De az emberek minden tulajdonságuktól függetlenul lehetnek egyszerű, igazi, jóakaratú emberek. Akik minden nap megdolgoznak az életért, a családért, a közösségért. És egy rosszindulatú szóval el lehet rontani a napjukat. Minden napjukat. És ha az életben csak ütést kapnak, nagyon nehezen lehetnek jóindulatúak. Védekeznek, vissza kell üssenek, nem lehet mindent elnyelni. És így csak szaporodik a baj.
"... vidéki, városi, külföldi, román, magyar, cigány, amerikai, olasz, szőke, vörös, magas, alacsony, sovány, kövér..."
Minden szó csak egy egyszerű semleges valóságot fejez ki.
De amikor haraggal mondják... az nagyon fáj, mindenkinek. Éppen azért, mert annyira hozzájuk tartozik, az egyéniségükhöz.
Semlegesen lehet bármit mondani. De mikor mérgesek vagyunk...
Vigyázzunk egymásra, emberek... :(
*** Tudom, hogy "szép és jó", hogy így leírom és kész, nem változik semmi. Ezek a gondolataim. Azontúl mindenki maga tehet arról, ahogy él. Az ember elsősorban magán tud változtatni. (... és ez által lassanként másokon is)
. . . o o o O O O o o o . . .
Diferenţiem oamenii în funcţie de unde trăiesc, de unde au venit, în ce limbă vorbesc, culoarea pielii, a părului, etc. Fiindcă aşa e mai simplu.
"- Ştii, ăla înalt cu părul brunet! – Ăla cu dinţii de cal? – Da, da!"
E bine aşa că putem să diferenţiem oamenii unii de alţii, ne înţelegem mai uşor. Şi suntem diferiţi. Chiar ne place să fim altfel, câteodată încercăm din răsputeri să ieşim în evidenţă, nu?
Însă se întâmplă ca din mânie să vedem tocmai trăsăturile diferite, să proiectăm problema pe acestea şi astfel se formează o prejudecată...
Dar oamenii pot fi nişte oameni simpli, sinceri, binevoitori indiferent de trăsăturile lor. Oameni care lucrează în fiecare zi pentru viaţă, pentru familie, pentru comunitate. Şi cu un cuvânt ostil putem să le stricăm ziua. Toate zilele. Şi dacă în viaţă primesc doar lovituri, foarte greu mai pot fi binevoitori. Se apără, trebuie să lovească înapoi, nu pot înghiţi tot. Şi astfel doar creşte necazul.
"... sătean, orăşean, străin, român, maghiar, ţigan, american, italian, blond, roşcat, înalt, scund, slab, gras..."
Fiecare cuvânt exprimă o realitate simplă, neutră.
Dar când cineva o spune cu ură… doare foarte mult, pentru oricine. Tocmai fiindcă acea trăsătură le aparţine aşa de mult, e parte din personalitatea lor.
Se poate spune orice în mod neutru. Dar când suntem mânioşi…
Să avem grijă unii de alţii, oameni buni... :(
*** Ştiu, că e „drăguţ” că doar scriu şi gata, nu schimb mare lucru. Astea sunt gândurile mele. În rest fiecare e responsabil de felul în care trăieşte. Omul se poate schimba în primul rând pe el însuşi. (… şi prin asta încetul cu încetul şi pe alţii)
. . . o o o O O O o o o . . .
We distinguish people by where they live, where they come from, what language they speak, the colour of their skin, their hair, and so on. Because it's more simple.
"- You know, the tall one with brown hair! - The one with teeth like a horse? - Yeah, that one!"
It's fine this way, we can tell people apart, we can understand each other easier. And we're all different. We enjoy being different, sometimes we even fight to step out of the crowd, don't we?
But if we take those distinguishing features and we point them out when we're angry, we form a prejudice...
But people can be simple, true, and kind irrespective of their features. People who work every day for their life, for their family, for their community. And with a mean-intended word we can ruin their day. Every day. And if they receive only bad things in life, they can hardly remain kind. They need to protect themselves and fight back, they can't just take everything like that. And trouble keeps growing.
"... from the country, from the city, foreigner, romanian, hungarian, gypsy, american, italian, blonde, red-haired, tall, short, thin, fat..."
Each word expresses a simple neutral truth.
But when someone says it with anger... it hurts very much, for anyone. Precisely because that feature is so closely related to their personality.
We can say anything in a neutral tone. But when we're angry...
Let's take care of each other... :(
*** I know it's all “nice” that I only write these things and I don't change a thing. But these are my thoughts. Besides, everyone is responsible for the way they live. The best you can do, in the first place, is to change yourself. (... and by doing so, slowly you will change others, too)
una lungă, lungă de tot
Azi vă voi povesti o mică plimbare pe care-am făcut-o săptămâna trecută. Nu vă apucaţi să citiţi dacă n-aveţi timp sau nu aveţi nervii bine puşi la punct, fiindcă va fi una lungă, lungă de tot. Tocmai din cauza asta mi-e şi lene s-o traduc. Scuze.
Marţi am pornit să-mi fac un Card European de Sănătate, fiindcă urmează să plec în Franţa pe 1 septembrie şi voi avea nevoie de asigurare medicală. Ştiam deja de ce documente aveam nevoie:
Pe scurt, nu vroiam să mint în declaraţie, deci m-am dus cu formularul acela la CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), în apropiere de Sala Palatului, să-mi spună ei ce să fac. Am stat la rând, am prezentat situaţia, ei bine, m-au trimis la un sediu CASMB (Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti), undeva pe Moşilor, să le arăt şi lor foaia şi să plătesc asigurarea medicală, adică 6,5 % şi să mă întorc cu chitanţa. Am folosit şi opţiunea "sună un prieten" - tati cunoaşte bine oraşul, mi-a spus ce troleu să iau (66), unde să cobor, pe unde s-o iau. Într-un sfârşit am găsit clădirea, n-am nimerit deloc intrarea, mai întâi am încercat la curăţătorie, detalii, detalii. Vreau să mulţumesc pe această cale tuturor agenţilor de pază care m-au îndrumat pe lungul meu drum. Aceşti oameni merită un spor, o mărire pentru ajutarea oamenilor pierduţi pe calea administraţiei...
Eh, apoi am găsit o domnişoară care să se ocupe de mine. Era foarte sictirită săraca, tocmai de mine-i era dor. N-a prea înţeles situaţia, i-am arătat mai toate documentele mele şi mi-a zis că nu e suficient. Aveam nevoie de o decizie sau de o adeverinţă de la ANAF despre venitul meu, ca să pot plăti asigurarea. Şi iar foaie matricolă şi copie după buletin şi carnetul de student. Toate astea ca să-mi facă dosar, să pot plăti 15 lei.
Deci am urcat în 21 şi m-am dus la Obor să mă duc spre str. Roma, ANAF-ul din sectorul meu. Plănuiam să trec şi pe-acasă să mai iau la mine o foaie matricolă, că am mai multe copii, slavă Domnului. Mă îndreptam spre metrou şi m-am gândit să întreb pe cineva dacă opreşte pe-acolo 634 şi astfel am aflat că au pus în circulaţie tramvaiul 34 pe o porţiune. Foarte bine! M-am dus să aştept în staţie - vreo juma' de oră, dar cel puţin am mai economisit un bilet de metrou - că am abonament pe toate liniile RATB.
Off, bine că ştiam unde trebuia să mă duc. La sediul ANAF traiectoria a fost după cum urmează:
La intrare m-am întâlnit cu un coleg din liceu care tocmai predase şi el cererea - el merge în Danemarca şi are o bursă cu 50% mai mare ca a mea...
Când am aflat că am dosarul în ordine, am mai întrebat-o pe domnişoară un lucru: mi se pare mie sau nu se mai eliberează carduri? Nu, de la începutul anului nu se mai eliberează carduri, ci o hârtie verde care are aceleaşi informaţii, doar că e în română... Hihihi. Şi dă-i şi pe la un traducător autorizat că altfel nu ţi-l recunoaşte nimeni în străinătate.
În orice caz, chiar dacă m-am plimbat mult, cel puţin nu mi-a luat mai multe zile, am reuşit să rezolv în numai 3 ore jumate şi voi avea "hârtiuţa" miercuri, mai am un rând de aşteptat.
Cam aşa merg preparaţiile pentru marea călătorie de studii. Dar sunt foarte entuziasmată. Şi terifiată de câte hârtii mă mai aşteaptă şi acolo. :P
Marţi am pornit să-mi fac un Card European de Sănătate, fiindcă urmează să plec în Franţa pe 1 septembrie şi voi avea nevoie de asigurare medicală. Ştiam deja de ce documente aveam nevoie:
- cerere,
- copie după buletin,
- adeverinţă de student,
- foaia matricolă din liceu,
- declaraţie pe proprie răspundere privind faptul că n-am realizat venituri impozabile în ultimii 5 ani.
Pe scurt, nu vroiam să mint în declaraţie, deci m-am dus cu formularul acela la CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), în apropiere de Sala Palatului, să-mi spună ei ce să fac. Am stat la rând, am prezentat situaţia, ei bine, m-au trimis la un sediu CASMB (Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti), undeva pe Moşilor, să le arăt şi lor foaia şi să plătesc asigurarea medicală, adică 6,5 % şi să mă întorc cu chitanţa. Am folosit şi opţiunea "sună un prieten" - tati cunoaşte bine oraşul, mi-a spus ce troleu să iau (66), unde să cobor, pe unde s-o iau. Într-un sfârşit am găsit clădirea, n-am nimerit deloc intrarea, mai întâi am încercat la curăţătorie, detalii, detalii. Vreau să mulţumesc pe această cale tuturor agenţilor de pază care m-au îndrumat pe lungul meu drum. Aceşti oameni merită un spor, o mărire pentru ajutarea oamenilor pierduţi pe calea administraţiei...
Eh, apoi am găsit o domnişoară care să se ocupe de mine. Era foarte sictirită săraca, tocmai de mine-i era dor. N-a prea înţeles situaţia, i-am arătat mai toate documentele mele şi mi-a zis că nu e suficient. Aveam nevoie de o decizie sau de o adeverinţă de la ANAF despre venitul meu, ca să pot plăti asigurarea. Şi iar foaie matricolă şi copie după buletin şi carnetul de student. Toate astea ca să-mi facă dosar, să pot plăti 15 lei.
Deci am urcat în 21 şi m-am dus la Obor să mă duc spre str. Roma, ANAF-ul din sectorul meu. Plănuiam să trec şi pe-acasă să mai iau la mine o foaie matricolă, că am mai multe copii, slavă Domnului. Mă îndreptam spre metrou şi m-am gândit să întreb pe cineva dacă opreşte pe-acolo 634 şi astfel am aflat că au pus în circulaţie tramvaiul 34 pe o porţiune. Foarte bine! M-am dus să aştept în staţie - vreo juma' de oră, dar cel puţin am mai economisit un bilet de metrou - că am abonament pe toate liniile RATB.
Off, bine că ştiam unde trebuia să mă duc. La sediul ANAF traiectoria a fost după cum urmează:
- Ghişeul 1 - Informaţii. Mi-au dat o cerere ca să cer să-mi dea o adeverinţă de venit pe anul trecut.
- Masa din mijloc - am completat cererea
- Ghişeul 4 - am predat cererea şi-am primit încă două hârtii
- Camera 6 - mi-au semnat hârtiile, am mai cerut informaţii, să mai înţeleg şi eu despre ce e vorba... Am aflat că de fapt nu figurez în evidenţa fiscală, pentru că la acel venit impozitul a fost reţinut la sursă - adică şi asigurarea medicală. Phew!
- Ghişeul 20 - iar mi-au semnat hârtiile
- Ghişeul 2 - am plătit un leu şi am primit un timbru fiscal şi-o ştampilă.
La intrare m-am întâlnit cu un coleg din liceu care tocmai predase şi el cererea - el merge în Danemarca şi are o bursă cu 50% mai mare ca a mea...
Când am aflat că am dosarul în ordine, am mai întrebat-o pe domnişoară un lucru: mi se pare mie sau nu se mai eliberează carduri? Nu, de la începutul anului nu se mai eliberează carduri, ci o hârtie verde care are aceleaşi informaţii, doar că e în română... Hihihi. Şi dă-i şi pe la un traducător autorizat că altfel nu ţi-l recunoaşte nimeni în străinătate.
În orice caz, chiar dacă m-am plimbat mult, cel puţin nu mi-a luat mai multe zile, am reuşit să rezolv în numai 3 ore jumate şi voi avea "hârtiuţa" miercuri, mai am un rând de aşteptat.
Cam aşa merg preparaţiile pentru marea călătorie de studii. Dar sunt foarte entuziasmată. Şi terifiată de câte hârtii mă mai aşteaptă şi acolo. :P
A training for writing successfully. Things we’ve learned in the past few days.
Nobody ever told us specifically how we should write an essay in English. Of course we knew it was supposed to have an introduction, a body and a conclusion, but that is definitely not enough. We attended an interesting training this week at the University. It was very helpful not only because we found out the main rules for writing successful essays, but we also practiced it, and I hope we’ll be better at writing texts in English in the future.
In high-school we learned to write long, complicated essays in Romanian. Most of the sentences in these essays were quite set in stone; we had to learn by heart information about writers, poets, currents of thought and famous novels. We had to prove how much we had learned by writing informative essays, in which we had to analyze literary texts or to compare currents of thought. It didn’t really matter if you wrote such a thing as a Thesis Statement or a normal conclusion whatsoever, as long as you included all the important information. And the introduction could be as simple as “Mihai Eminescu was a late Romantic poet, the best-known and most influential Romanian poet.” You didn’t have to state what you were going to write about, because it seemed clear that you were about to analyze a poet’s writings. However, in the English education system argumentative essays are the most commonly used type of essay. It is a very useful exercise to search for arguments for and against something, because you can discover new things every time and you can become more skillful in expressing a clear point of view and arguing for it. You can actually learn a lot from writing argumentative essays, as opposed to writing down things like a machine in an informative essay.
The most important thing that we didn’t know was that in English you must be specific. It still seems too simple to me to announce at the beginning of every paragraph what you’re about to say. But it’s actually quite practical and it sounds good, too. An other valuable thing I’ve learned is not to leave gaps to be filled in by the readers. For example this sentence might sound good in Romanian: “Marin Preda wrote the novels “The Moromete Family”, “The Most Beloved of Earthlings”, etc.” It even makes the readers think that you know many novels and that you have a good opinion about them: you believe they are well educated and that they know perfectly what you’re talking about. But it probably doesn’t seem professional in English, because it looks like you can’t remember any more novels and you just leave a gap. The readers can’t guess what you’re thinking about, unless you write it down.
At first I couldn’t imagine what we were supposed to learn at this training. We have already written some important projects in English, but our teachers and professors accepted those texts as they were. They never analyzed them in detail to help us find our mistakes and correct them. Now we learned how to put our ideas in order, how to write them down in a clear manner, and how to recognize and correct our mistakes. I realized that we really needed to be taught or reminded about these things in order to write successfully in the future.
In high-school we learned to write long, complicated essays in Romanian. Most of the sentences in these essays were quite set in stone; we had to learn by heart information about writers, poets, currents of thought and famous novels. We had to prove how much we had learned by writing informative essays, in which we had to analyze literary texts or to compare currents of thought. It didn’t really matter if you wrote such a thing as a Thesis Statement or a normal conclusion whatsoever, as long as you included all the important information. And the introduction could be as simple as “Mihai Eminescu was a late Romantic poet, the best-known and most influential Romanian poet.” You didn’t have to state what you were going to write about, because it seemed clear that you were about to analyze a poet’s writings. However, in the English education system argumentative essays are the most commonly used type of essay. It is a very useful exercise to search for arguments for and against something, because you can discover new things every time and you can become more skillful in expressing a clear point of view and arguing for it. You can actually learn a lot from writing argumentative essays, as opposed to writing down things like a machine in an informative essay.
The most important thing that we didn’t know was that in English you must be specific. It still seems too simple to me to announce at the beginning of every paragraph what you’re about to say. But it’s actually quite practical and it sounds good, too. An other valuable thing I’ve learned is not to leave gaps to be filled in by the readers. For example this sentence might sound good in Romanian: “Marin Preda wrote the novels “The Moromete Family”, “The Most Beloved of Earthlings”, etc.” It even makes the readers think that you know many novels and that you have a good opinion about them: you believe they are well educated and that they know perfectly what you’re talking about. But it probably doesn’t seem professional in English, because it looks like you can’t remember any more novels and you just leave a gap. The readers can’t guess what you’re thinking about, unless you write it down.
At first I couldn’t imagine what we were supposed to learn at this training. We have already written some important projects in English, but our teachers and professors accepted those texts as they were. They never analyzed them in detail to help us find our mistakes and correct them. Now we learned how to put our ideas in order, how to write them down in a clear manner, and how to recognize and correct our mistakes. I realized that we really needed to be taught or reminded about these things in order to write successfully in the future.
dream
Daft Punk - Aerodynamic
The funniest thing about my dreams - except the general weirdness - is that they always take place in some mixed city. I'm never sure where I am, sometimes I'm in Bucharest, then I just walk into Kaszon and few minutes later I'm in Szentgyorgy (Sfantu Gheorghe). I find this very entertaining. The whole world - eh, just 3 little pieces of it - in my head! :D
I love dreaming, even if sometimes it's not that relaxing. It's just that I saw a documentary about dreams on Discovery one of these days. And it obviously said many-many interesting things. It reminded me of some funny and annoying thing that happens to me every time I go to bed tired. Before being able to go to sleep I have a short "mirage" sort of mini-dream and I imagine that I'm walking and that I trip. I always curl up in the bed, as if I'm falling down and I wake up for a second. Then I calm down and start to sleep. Oh, it's a very annoying little thing that happens pretty often.
I fall asleep with a fall =)) "It's not a pretty picture..."
Maybe tomorrow I'll find my way
Stereophonics - Maybe Tomorrow
Meghalt Döncike... Úgy hívtuk a nagyobbik kutyakölyköt. A kis buta átdugta a fejét a kerítésen és egy nagy kaukázusi megölte :(( milyen rövid az élet...
Brassóból hazajövet a vonaton P.-vel épp az érték elvesztéséről beszéltünk. Neki egyszer félig leégett a lakása. Én el se tudnám képzelni, mi lenne, ha elveszteném a házam, ahol felnőttem s a sok kis tárgy, az ágy, a képek, a könyvek, a ruhák, amiket mind annyira szeretek nem lennének... Meg arról is beszéltünk, hogy dolgozzuk fel, ha egy szeretett személyt veszítünk el, stb. Nem is tudom elképzelni... Jobb ha nem is.
A murit Döncike... Aşa chemam puişorul mai mare de câine. Prostiorul şi-a strecurat capul prin gard şi l-a omorât un câine mare caucazian :(( ce scurtă-i viaţa...
În drum spre casă din Braşov tocmai vorbeam cu P. despre pierderea unui lucru valoros. Odata i-a ars pe jumătate apartamentul. Eu nici n-aş putea să-mi imaginez să-mi pierd casa în care am crescut şi toate obiectele mici, patul, pozele, cărţile, hainele pe care le iubesc aşa de mult n-ar mai fi... Am vorbit şi despre cum trecem peste pierderea unei persoane iubite, etc. Nu pot să-mi imaginez... Mai bine nici n-o fac.
Döncike died... That's how we named the bigger puppy. The little silly put his head through a fence and a big caucasian dog killed it :(( life's so short...
On the way home from Braşov we were just talking to P. about losing something dear. Half of his apartment burned down once. I couldn't imagine losing the house I grew up in and all the little things, the bed, the photos, the books, the clothes I love so much wouldn't be no more... We also talked about how we get through losing a beloved, and such. I can't imagine... I'd rather not.
late - sports - show
The Perishers - My Heart
Kitöröltem a régi üzeneteket a telefonomból és feltűnően sok olyan sms volt a küldöttek közt, amiben bocsánatot kérek, hogy késni fogok. Ez két dolgot jelent: gyakran kések, ugyanakkor nagyon illedelmesen előre elnézést kérek (kivéve amikor nem). Tudod, hogy nincs bocsánat...
A másik dolog: ezen a hétvégén töltöttem a legtöbb időt sporttal az utóbbi évben. Nem, nem sportolással, hanem sport-nézéssel :)) Tegnap elhívtak, hogy nézzünk meg egy focimeccset - sörözni, ma meg elhívtak ebédre - és Formula1-et nézni :P És nagyon jól esett. Szerintem ide számít a sok kosárlabda is, amit látok a One Tree Hill sorozatban, aminek 1., 3. és 4. évadját végignéztem, annyira imádom. Nem vagyok büszke egyáltalán, de ez olyan, mint egy drog. Most meg a zenéjét hallgatom éjjel-nappal.
Még van egy harmadik dolog is: pénteken lesz a Kulturális Intézetek Éjszakája, ami azt jelenti, hogy 22:00-kor régizene koncert (és reneszánsz táncok), majd hajnali 4:00-kor néptánc! Nagyon érdekes lesz, gyertek el a Magyar Kulturális Intézetbe :)
http://www.icr.ro/noaptea_institutelor
. . . o o o O O O o o o . . .
Am şters mesajele vechi din telefon şi au fost destul de multe sms-uri printre cele trimise, în care îmi cer scuze fiindcă urmează să întârzii. Acest fapt înseamnă două lucruri: întârzii des, dar în acelaşi timp îmi cer iertare foarte politicos dinainte (în afară de cazul în care nu). Ştii că nu se iartă…(*cică fac referire la o poezie de József Attila)
Celălalt lucru: în weekendul ăsta am petrecut cel mai mult timp cu sportul în ultimul an. Nu, n-am făcut sport, ci m-am uitat :)) Ieri m-au chemat să ne uităm la un meci de fotbal – să bem bere, iar azi m-au chemat la prânz – şi să ne uităm la Formula1 :P Şi mi-a plăcut foarte mult. După părerea mea contează şi baschetul pe care-l văd în serialul One Tree Hill, din care am văzut sezoanele 1, 3 şi 4, aşa de mult îmi place. Nu sunt deloc mândră, dar e ca un drog. Iar acum îi ascult muzica zi şi noapte.
Mai e şi un al treilea lucru: vineri va fi Noaptea Institutelor Culturale, ceea ce înseamnă că la ora 22:00 e concert de muzică veche (şi dansuri renascentiste), apoi la ora 4:00 în zori dans popular! Va fi foarte interesant, veniţi la Institutul Cultural Maghiar :)
http://www.icr.ro/noaptea_institutelor
. . . o o o O O O o o o . . .
I've erased my old messages from my cell phone and there were many among the sent ones in which I apologize for being late. This fact shows two things: I'm often late, but I also apologize politely before (except when I don't). You know there's no forgiveness... (*sort of referencing a József Attila poem)
The other thing: this weekend I've spent the most time on sports in the last year. No, I haven't done any sport, but I've watched :)) Yesterday I was invited to watch a soccer match – and for a beer, and today I was invited for lunch – and to watch Formula 1 :P And I've enjoyed it very much. In my opinion we can count in the basketball I watch in the One Tree Hill series, from which I've seen the seasons 1, 3 and 4, that's how much I like it. I'm not proud at all, it's like a drug. And now I'm listening to the soundtrack day and night.
And there's a third thing: Friday it will be the Night of the Cultural Institutes, which means that at 22:00 there is an early music concert (and renaissance dances), then at 4:00 in the morning traditional dances! It will be very interesting, come to the Hungarian Cultural Institute :)
párbeszéd
[...]
B: De én nem akarom elhinni és elfogadni, hogy nem leszel jövő évben... nélküled nem lesz itt semmi
Z: ohh nem vagyok egyáltalán olyan... oszlopos tag... csak nagyszájú esetleg
Z: egy év múlva meg te mész el...
B: pont váltjuk egymást
B: MI NEM VAGY???? Te vagy a fő
B: Legalábbis nekem mindenképp
Z: idefigyelj...
Z: Kommandón mindig fogunk találkozni :)
Z: meg esetleg tengeren is (ha még jösztök máskor is)
B: kivel fogok én táncolni nélküled?
Z: valamelyik fiúval
B: Na meg nem is lesz nagyon kedvem folytatni az egészet…
Z: dehogynem
Z: kérlek, az én kedvemért
Z: tartsd meg a csoportot, míg visszajövök...
Z: ha tudod
B: De mindenképpen kell, mert mikor én elmegyek, te kell tovább vidd az egészet...
B: :D
Z: jajj olyan édesek vagyunk
B: nagyon.. :(
B: a többieknek mikor mondod el?
Z: nemtom... majd ha 100% biztos lesz
B: De én nem akarom elhinni és elfogadni, hogy nem leszel jövő évben... nélküled nem lesz itt semmi
Z: ohh nem vagyok egyáltalán olyan... oszlopos tag... csak nagyszájú esetleg
Z: egy év múlva meg te mész el...
B: pont váltjuk egymást
B: MI NEM VAGY???? Te vagy a fő
B: Legalábbis nekem mindenképp
Z: idefigyelj...
Z: Kommandón mindig fogunk találkozni :)
Z: meg esetleg tengeren is (ha még jösztök máskor is)
B: kivel fogok én táncolni nélküled?
Z: valamelyik fiúval
B: Na meg nem is lesz nagyon kedvem folytatni az egészet…
Z: dehogynem
Z: kérlek, az én kedvemért
Z: tartsd meg a csoportot, míg visszajövök...
Z: ha tudod
B: De mindenképpen kell, mert mikor én elmegyek, te kell tovább vidd az egészet...
B: :D
Z: jajj olyan édesek vagyunk
B: nagyon.. :(
B: a többieknek mikor mondod el?
Z: nemtom... majd ha 100% biztos lesz
Subscribe to:
Posts (Atom)
